Managementul calității educației

Cursul din 23 aprilie 2018 Ce înseamnă asigurarea calitații ?. Repere Definiții ale asigurării calității educației:   a) Conform Standardului ISO 9000:2005(3.2.11): Asigurarea calității - Parte a managementului calității centrată pe furnizarea încrederii că cerințele de calitate vor fi îndeplinite; b) Asigurarea calității cuprinde orice activitate care se ocupă cu evaluarea și îmbunătațirea „meritului” sau valorii unei interventții în domeniul educației și formării profesionale sau conformității acesteia cu anumite standarde (Glosar de termeni, OECD,Paris 2010) c) „Activitățile care implică planificare,implementare,evaluarea educației și formării,raportare și îmbunătațirea calității - puse în aplicare pentru a se asigura că educația și formarea (referitopr la:conținutul programleor,curriculum,evaluarea și validarea rezultatelor învățării, etc) îndeplinesc cerințele de calitate așteptate de către părțile interesate. (Cedefop"s Glossary on Quality in education and training, 2011.”   Să vedem definiția în actul normativ românesc   „Asigurarea calității educației este realizată printr-un ansamblu de acțiuni de dezvoltare a capacității instituționale de elaborare,planificare și implementare de programe de studiu, prin care se formează încrederea beneficiarilor că organizația furnizoare de educație îndeplinește standardele de calitate. Asigurarea calității exprimă capacitatea organizații furnizoare de a oferi programe de educație în conformitate cu standardele anunțate. Aceasta este astfel promovată încât să conducă la îmbunătățirea continuă a calității educației.   Analiza procesului de asigurare a calității în învățământul preuniversitar românesc. Context legislativ, perspective, limite   O abordare superficială neconsensualizată este extrem de nocivă și contraproductivă Diversitatea excesivă a definițiilor pentru acelasi concept genereazăîn mod sigur, bariere de comunicare între mediile respective și mai ales între mediile educaționale și cele de afaceri. Terminologia Managementului calității utilizată în mediile educaționale din Europa nu este consensualizată la nivel european, fiecare stat fiind liber să adopte terminologia pe care o dorește.   ENQA - care a elaborat referențialul ESG utilizat pentru evaluarea agențiilor de asigurarea a calității în învățământul superior, ar fi trebuit să elaboreze și un atât de necesar și util Glosar al asigurării calității în educație, dar datorită dificultăților de consensualizare la nivel european în toate limbile implicate a abandonat tentativa și nu a recomandat statelor membre ale UE adoptarea terminologiei specifice, deja consensualizate, din standardul ISO 9000, considerând probabil, în mod eronat - evident că standardele familiei ISO 9000 s-ar aplica exclusiv în mediul de afaceri și că procedând astfel s-ar promova democrația și autonomia universitară.   ARACIS a încercat să elaboreze un GLOSAR al asigurării calității educației, în limba română dar datorită dificultăților implicate a abandonat și ea tentativa. ARACIP nu și-a propus așa ceva întrucât pentru ea contează doar terminologia inclusă în Legea 87/2006 ! De menționat că în spațiul extra-european și pe web circulă mai multe asemenea glosare în limba engleză - destinate educației în general - incluzând termeni și definiții apropiate sau identice cu cele din standardul ISO 9000 (NG Drăgulănescu, R.Chină și alții - Asigurarea calității educației - o abordare proactivă - 2014).   Este (aproape) inexplicabil de ce inițiatorii acestui demers (la nivel european) au prefertat „extragerea conceptului - al asigirării calității - pentru segmentul educație,din conținutul managementului calității.   Este interesat de ce în cursul a numeroase întâlniri la nivelul miniștrilor educației din țările europene au fost acceptate propunerile ENQA de utilizare exclusivă a conceptului „asigurarea calității educației” deși specialiști știu prea bine că acest concept nu poate exista fără primele două compnente (1.Planificarea calității; 2. Controlul calității)   Precum și faptul că Managemntului calității se obține dacă la componenta 3 (Asigurarea calității) se adaugă a patra componentă, Îmbunătățirea calității! Acest subiect poate genera o capcană de abordări superficiale sau nesemnificative! Mediile de afaceri - subiectul este clar și „inchis”   Diferențe majore față de definiția dată de ISO 9000:2005 - Definiția din actul normativ românesc vorbește de „conformitate” Comparația cu definiția dată de CEDEFOP: Definiția dată de CEDEFOP a „răsturnat” ordinea firească și a cumulat toate cele patru părți ale managementului calității sub denumirea de „asigurarea calității”   ASQ: Asigurarea calității - ansamblu de activități planificate și sistematice implementate în cadrul unui sistem al calității prin care se poate demonstra că o organzație poate genera încrederea partenerilor săi în faptul că un produs/serviciu furnizat de ea va îndeplini cerințele aplicabile privind calitatea”.   ASQ: Controlul calității - „ansamblu de tehnici aplicate și activități realizate pentru a satisface cerințele privind calitatea”.   Aspecte privind: - evaluarea periodică - standardul de „referință” - certificatul de calitate marca ARACIP   Standardul de referință „Standarul de referință reprezintă descrierea cerințelor care definesc un nivel optimal de realizare a unei activități de către o organizație furnizoare de educație, pe baza bunelor practici exitente la nivel național,european sau mondial.” (confoem OUG nr.75/2005)   Calificative acordate la evaluarea pe standardul de referință: - Satisfăcător (îndeplinirea standardului de acreditare); - Bine : acreditare + 1 descriptor îndeplinit - Foarte bine : acreditare + toți descriptorii din standardul de referință; - Excelență : acreditare + standardul de referință + descriptori inventați de școală.     Exemplu (studiu de caz) Domeniul A/criteriul a) structuri instituționale, administrative și manageriale/indicatorul performanță: !.3 Existența și funcționarea sistemului de comunicare internă și externă. ”Furnizorul de educație comunică sistematic cu părinții și cu ceilalți beneficiari din comunitate”   Ce spune descriptorul în cazul standardului de acreditare (același criteriu/subdomeniu etc)? „Funcționarea eficientă a sistemului de comunicare formală externă cu părinții, angajatorii și cu alte instituții și grupuri semnificative de interes”.   Care ar fi diferentța dintre cei doi descriptori? Unde este saltul calitativ de al doilea descriptor la primul? De altfel ne punem următoarea întrebare, simplă: În cazul descriptorului al doilea (standardul de acreditare), „comunicare eficientă”, nu implică, automat, o comunicare sistematică”?   Asigurarea calității educației - nu este un subiect simplu Acest subiect poate genera o capcană de abordări superficiale sau nesemnificative! Mediile de afaceri - subiectul este clar și „inchis” Abordarea în mediile educaționale. O diversitate excevivă - fără definiții consensualizate. Fără o consensualizare a acestora la nivel european și chiar internațional!   Asigurarea calității - un numitor comun Ansamblul de acțiuni și tehnici prin care o organizație generează încrederea partenerilor ei de interese în faptul că produsul/serviciul furnizat de ea îndeplinește și va îndeplini toate cerințele aplicabile ale acestora. În consecință Asigurarea calității educației nu se abordează într-un mod simplist și mai ales NEPROFESIONIST! Se observă că în definițiile formulate prin actul normativ, cerințele clientului lipsesc din „ecuație”.   a) Planificarea calității - reflectă capacitatea unei organizații de a-și stabili/planifica obiectivele și politicile referitoare la calitate. Implicit,trebuie stabilite resursele și procesele care vor fi implicate în atingerea acestor obiective. Planificarea calității se realizează în corelație cu trei factori fundamentali : ce anume doresc clienții; cerințele/specificațiile produselor/serviciilor (standarde); capabilitatea organizației de a realiza primii doi factori.   b) Controlul calității - reprezintă ansamblul acțiunilor dewsfășurate de organizație în managementul proceselor din interior pentru a ri să realizeze cei trei factori menționați anterior;   c) Asigurarea calității - reprezintă capabilitatea organizației de a furniza încredere părților interesate că cei trei factori menționați anterior pot fi realizați; d) Îmbunătățirea calității - reprezintă ansamblul acțiunilor desfășurate de organizatie cu scopul îmbunătățirii capacității. Consecințe: Procesul de asigurare a calității în educație, în actuala abordare,specific românească, obligă școlile să-și mențină cerințele referitoare la calitate, la nivelul standardului de acreditare fără să le încurajeze, în vreun fel,să-și orienteze aceste cerințem, în primul rând spre client sau/și la nivelul standardului de nivel optim,spre exemplu,sau spre un standard de performanță recunoscut (ISO 9001) sau a unui model de excelență (Modelul EFQM).   După mai bine de 10 ani de aplicarecesul de asigurare a calității educației/în educație, ar fi trebuit să-și atingă scopul esențial, acela de a genra încredere către toate părțile interesate,că majoritatea școlilor din sistem funcționează la nivelul standardelor prestabilite pentru evaluarea instituțională  a acestora.   Acțiuni „dedicate” QA (intreprinse de organizație) - Întreprinde un demers planificat de implementare în fucționarea organizației a unui SMC (sistem de management al calității care acoperă și secvența de asigurare a calității); - Certifică sistemul de management al calității după un model relevant (ISO 9001 spre exemplu) - Acordă o importanță covărșitoare autoevaluării; - Aplică tehnici de benchmarketing; - Aplică tehnici de corporate governance (guvernanță corporatistă); - Implementează acțiuni corective/de îmbunătățire stabilite sistemic în planul strategic al organizației.   Benchmarketing - o tehnică și un proces prin care o organizație își evaluează propriile performanțe, comparativ cu cele ale celor mai bune organizații similare din categoria/cla, pentru a stabili modalitățile prin care aceste organizații au atins niveluri superioare de performanță și pentru a utiliza aceste informații în scopul îmbunătățirii propriilor sale performanțe. Sun analizate mai ales politicile strategiile,operațiunile și procesele (sursa: http//asq.org/glossary/b.html)   Corporate governance (guvernanță corporatistă) - reprezintă cadrul de norme și practici prin care un consiliu de administrație asigură responsabilitate,corectdine,precum și transparența într-o companie de relații cu toate părțile interesate (finanțatori,clienți,management,angajați,guvern,comunitate).   Cadrul de guvernare corporatistă este format din : 1) Norme explicite și implicite privind contractele între companie și părțile interesate de distribuire a responsabilităților a dreptului și recompense; 2) Procedurile pentru reconcilierea unor contracții referitoare la interesele părților interesate în conformitate cu resursele alocate de aceștia privilegii și roluri; 3) Proceduri pentru buna supraveghere și de control și de informare a fluxurilor pentru a servi ca un sistem de control. (Sursa:ttp//www.businessdictionary.com/definition/corporate-governance.html)   1. Organizația este capabilă să-și proiecteze,planifice,realizeze și să evalue propriile produse; 2. Organizația cunoaște foarte bine standardele la care se raportează atunci când își proiectează produsele educaționale.   Aplicație: Să presupunem că o școală este acreditată. Rezultă că aceasta va genera încredere părților interesate în faptul că școala îndeplinește cerințele referitoare la calitate formulate/stabilite prin standardul respectiv,adică la nivelul minim al calității. Acreditarea tuturor școlilor din sistem va genera încredere către societate în faptul că sistemul funcționează la nivelul cerințelor referitoare la calitate formulate prin standardul de acreditare,realizându-se ceea ce am numit asigurarea calității în educație, dar la nivel minim al calității.   Asigurarea calității în educație : realități, perspective În cei 10 ani de „asigurarea calității în educație/a educației” au fost evaluate multe școli și costurile acestor evaluări reprezintă sume considerabile. După multe mii de școli evaluate,raportări,constatări etc., nu există inițiative din partea „sistemului educațional” pentru realizarea unor studii practice privind, în primul rând,costurile a ceea ce reprezintă „noncalitatea”   Termeni utilizați literatura de specialitate ISO 9000:2015: 1. Managementul calității - activități coordonate pentru a orienta și a controla o organizație (3.3.3.) în ceea ce privește calitatea (3.6.2.)14 2. (3.3.6) Asigurarea calității - parte a managementului calității (3.3.4) concentrată e furnizarea încrederii că cerințele (3.6.5) referitoare la calitate vor fi îndeplinite. 3. (3.3.7) Controlul calității - parte a managementului calității (3.3.4),concentrată pe îndeplinirea cerințelor (3.6.5) referitoare la calitate.   OUG nr.75/2005: 1. Managementul calității - Nu există o definiție a acestui concept în actul normativ! 2. Asigurarea calității - Este realizată printr-un ansamblu de acțiuni de dezvoltare a capacității instituționale de elaborare,planificare și implementare de programe de studiu,prin care se formează încrederea beneficiarilor că organizația furnizoare de educație satisface standardele de calitate. Asigurarea calitatății exprimă capacitatea unei organizații furnizoare de a oferi programe de educație, în conformitate cu standardele enuntate. Ea este astfel promovată încât să conducă la îmbunătățirea continuă a calității educației.   3. Controlul calității educației : „în instituțiile de învățământ preșcolar,primar,gimnazial,profesional,liceal și postliceal presupune activități și tehnici cu caracter operațional,aplicate sistematic de o autoritate de inspecție desemnată pentru a verifica respectarea standerdelor prestabilite”.   Analize,confuzii,consencințe: În timp ce standardul terminologic ISO 9000 „centrează” definiția acestui concept pe capabilitatea organizatiei de-a furniza încredere (către clienți) privind faptul că „cerințele referitoare la cal sunt îndeplinite” (NA: înseamnă că organizația și-a stabilit în prealabil anumite cerințe identificate în așteptarile clienților,referitoare la calitate,pe care le-a făcut publice și, prin acțiuni adecvate,furnizează încredere că ceea ce a declarat și îndeplinește),actul normativ românesc translatează această definiție spre „standardele de calitate” - deci, referențial extern organizației”   Ceea ce conduce la concluzia că organizația școlară ar trebui să-și stabilească politicile/cerințele referitoare la calitate doar baza cerințele standardului și mai puțin/deloc față de așteptările cleinților.   Al doilea exemplu,conceptul „controlul calității”. Standardul ISO 9000 ne spune că acest proces este „parte a managementului calității concentrată pe îndeplinirea cerințelor referitoare la calitate”. Traducem această definiție astfel : Acțiuni intercorelate ale organizației astfel încât rezultatelor lor să conducă la îndeplinirea cerințelor stabilite/declarate privind calitatea. Prin urmare,dacă asigurarea calității va cuprinde (externe) orientate spre client,care au ca scop să furnizeze încredere acestuia că ceea ce organizația a declarat referitor la calitate a realizat,controlul calității va cuprinde acțiuni/procese (interne) centrate pe îndeplinirea cerințelor referitoare la calitate..   Managementul calității este un demers alcătuit din 4 părți esențiale: 1. Planificarea calității 2. Controlul calității 3. Asigurarea calității 4. Îmbunătățirea calității   Cele 4 etape se succed în ordinea menționată,aceasta fiind ordinea firească în care poate fi abordat managemantul calității.   Din păcate și de prea multe ori,în vorbirea curentă a unor persoane insuficient instruite,termenii „asigurarea calității” și „controlul calitații” sunt utilizați în mod nediferențiat și au aceeași semnificație - ansamblul acțiunilor efectuate pentru a asigura calitatea unui produs, serviciu sau proces”   Diversitatea clienților de la o școală la alta conduce la formularea cerințelor referitoare la calitate în mod diferențiat și personalizat pentru fiecare școală. Prin urmare,este necesar ca la nivelul fiecărui școli să se realizeze ceea ce numim asigurarea calității educației,adică organizația să furnizeze încredere în faptul că ea îndeplinește cerințele referitoare la calitate. În funcție de mai mulți factori (resursele școlii,comunitate, nivelul cerințelor clienților etc),aceasta poate fi la nivel minim (acreditare) sau la un nivel stabilit de școală.          

Sistemul cunoașterii profunde (SPC) conține patru pătți esențiale interorelate: Ciclul PDCA/PDSA este utilizat și aplicat (Tague, 2011) - Ca și model pentru îmbunătățire continuă; - Atunci când se demarează un proiect de îmbunătățire; - Atunci când se dezvoltă un model nou și îmbunătățit al unui produs, proces serviciu, sau; - Atunci când se definește un proces de muncă repetitivă; - Atunci când se planifică colectarea sau analiza de date în vederea verificării sau stabilirii de priorități ale problemelor sau cauzelor de bază; - Atunci când se implementează orice fel de schimbare.   În 1946, datorită expertizei sale în domeniul statisticii, Departamentul de Razboi al Statelor Unite, l-a însărcinat pe Deming cu misiunea de a studia în Japonia probleme legate de agricultură, dar și problemele generale ale unei națiuni grav afectate de război. A revenit în 1948, pentru a efectua mai multe studii pentru armata americană. În timpul acestor călătorii a cunoscut numeroși statisticieni japonezi, fiind profund impresionat de poporul japonez, căruia i-a purtat o profundă și îndelungată admirație. Convins de Kenichi Koyanagi, unul dintre fondatorii Uniunii Oamneilor de Știință Japonezi - JUSE (Union of Japanese Scientists and Engineers) - Uniunea Oamenilor de știință japonezi. Înainte de a începe cunoscutele prelegeri la centrul de conferințe „Hakone Mount”, Deming l-a cunoscut pe Kaouru Ishikawa (o altă personalitate remarcabilă în domeniul calității). Împreună cu acesta a pus la punct sesiunile de conferințe ce urmau a se desfășura. Deși fusese președinte al JUSE, influența reală a lui Ishikawa venea din faptul că avusese un rol determinant în conducerea „marii coaliții din industrie”.   Prin ce metodă putea fi scoasă Japonia din criză? Prin întâlnirile cu Deming, Ishikawa dorea ca liderii lumii industriale  să participe la o strategie unică pentru industria japoneză, acționând ca un întreg. Pentru aceste considerente, i-a cerut lui Deming sa sublinieze în expunerile sale responsabilitățile managementului. Întrebat ce ar trebui reținut dintr-o companie pentru ca aceasta să fie „direcționată” spre calitate, dr. Deming a răspuns prompt (apaud Tribus, 2003, p.6): „ O masă critică de oameni care înțeleg mecanismele și care lucrează consecvent. Cuvântul cheie aici eate consecvent”. Performanța este posibilă în orice firmă, numai dacă oamenii urmează procedurile standard”   M. Imai a introdus un al doilea ciclu virtuos, destinat să mențină îmbunătățirea: Ciclul SDCA: Standardizează - Aplică - Verifică - Acționează/Corectează O creștere efectivă a calității se poate obține prin aplicarea succesivă a celor două. De remarcat ca dr. Deming a numit ciclul de îmbunătățire PDCA/PDSA întotdeauna „Ciclul Shewhart”. Deming a subliniat întotdeauna faptul că „dacă activitățile de rutină curg lin, atunci există posibilități multiple pentru ca, în acest fel, creativitatea să fie stimulată”, contrar opiniilor formulate de scpetici, precum că „standardizarea distruge creativitatea”         I. Prezentarea generală a sistemului II. Cunoașterea variațiilor (sistemului) III. Teoria cunoașterii; IV. Psihologie socială.    

  Ce este școala românească ? Instituție sau organizație ?   Sistemul educțional românesc este alcătuit, (conform textului legii) din unități si instituții de învățământ. Sistemul național de învățământ preuniversitar este alcătuit din unități de învățământ,fiecare,având o anumită identitate juridică,denumită personalitate juridică.   Toate celelalte unități care nu au această personalitate juridica sunt subordonate primei categorii. Astfel, avem de  raspuns la următoarea întrebare: Instituțiile de învățământ (instituții si unități) sunt si organizații sau doar instituții ?   În primul rând trebuie sa stabilim această realitate,privind entitățile educaționale din sistemul național de învățământ,deoarece calitatea acestuia se realizează la nivelul fiecăreia dintre entitățile respective.   Ce este școala ?   “Școala este o instituție publică, proprietate de stat sau privată, unde se învață disciplinele prevăzute într-un plan de învățământ. Conceptul de școală provine de la cuvântul latin „schola” derivat și el din greaca antică “scholein”, de la “schole”. Termenul grec era  înțeles la început drept “timp liber”, pentru că mai apoi sa evolueze, de la timp liber, cuvântul a ajuns sa descrie “locul în care era petrecut timpul liber”, adică locul în care se țineau discuții filosofice sau științifice, în timpul liber, pentru a descrie mai apoi “locul de lectură”. (sursa: Wikipedia.org) Conform DEX online școala este : “O Instituție de învățământ public,unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline...” Sau : “Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ” Sau : “Curent,mi;care ;tiin’ific[,literar-artistic[,care grupeaza în jurul ei numerosi adepti; baza teoretică a acestei mișcări Școala este locul unde primim o educație si asimilăm prin învățare multe informații despre viață, despre societatea in care trăim, lumea inconjurătoare. Aici poate fi locul unde deprindem noi abilități si unde învățăm să comunică. Nicolae Iorga spunea : “Școala ce mai bună este aceea în care înveți înainte de toate, a învăța” J.A.Comenius (pedagog ceh din secolul al XVII-lea – întemeietorul pedagogiei moderne) spunea ca :”Întreaga viață este o școală”.   De fapt ce înseamna școala ?   Școala înseamna trei lucruri deodată: o casă care odata deschide frenetic porțile cunoașterii, o carte care odata descifrată rămâne veșnic si un dascăl receptiv la toate intrebările dilematice ale generațiilor pe care le educă. Școala este leaganul inițierii in tainele cunoașterii, muncă, dăruire, pasiune,educatie si cultură, dar si bucurie si nostalgie dupa ce se va fi incheiat.   Toate aceste definitii ne arata ca școala este o: - instituție care oferă spații de invățare; - instituție care pune la dispoziție spații si profesori,astfel incăt aceștia sa transfere un complex de atitudine,cunoștințte și informații,sa dezvolte abilități   Școala reprezintă un “univers” special/aparte în care ne “descoperim”. Sau poate nu…. Poate fi spațiul în care începem să ne cunoaștem. Poate fi chiar spațiul în care învățăm primii pași pentru “marea intalnire cu noi înșine”. Orice școala din lume are aceasta menire. Induce celor care trec prin ea o cultură pozitivă, proactivă, o energie creatoare astfel incât cei care o captează se autopropulsează in sferele superioare ale societății educate. Sau din contră! Este indusa o (sub) cultura toxica, superficiala generatoare de “nimic”   Școala este o :   – instituție   – organizație   – spațiul educațional   – un ansamblu de procese interconectate, interdependente   – un sistem de sisteme (S. Lupasco)   – ceva unde ar trebui sa ne simțim bine     Școala din perspectiva societății romănești   – de regulă școlile s-au dezvoltat în apropierea bisericilor până la începutul anilor ’50   – prin urmare influența bisericii și-a pus amprenta pe evoluția educativă   – după anii ’50 universul școala-biserica aproape s-a răsturnat și a apărut un nou model în peisajul românesc   – industrializarea forțată, supradimensionată a izolat biserica, care-și pierde autoritatea asupra școlii;   – această nouă ideologie vine din descoperirile științifico-tehnice și școala își construiește un nou traseu : pragmatic, industrial, tehnologic, după legi stabile și clare care au ținut sistemul educațional pe o traiectorie constantă până la începutul anilor ’90 când a intervenit “ruperea” de ritm care a permis foarte greu implementarea unor reglementări noi pentru sistem.   – de abia în anii ’95 – ’97 s-a reușit elaborarea a doua legi care să contureze o funcționalitate semistabilă până în anul 2011, când a fost elaborată Legea educației naționale nr.1/2011   – acesta este actul fundamental după care sistemul educațional funcționează și astăzi.     Concluzie   Avem doua definiții la care ne putem raporta în investigația noastră de a afla daca școala este instituție sau organizație.   Conform DEX, definiția instituției ne arată că:”Este o forma de organizare a unor raporturi social-politice,juridice – parte a suprastructurii” sau “organ sau unitate(de stat) care ]ndepline;te funcții administraive,economice,politice,cultural-educative,care cuprinde un anumit domeniu de activitate”   Tot conform DEX definiția organizației ne arată că reprezintă “un grup de persoane fizice, juridice sau de stat, având o organizare de sine stătătoare, au un patrimoniu propriu (în vederea realizării unui scop) si personalitate juridică (instituție, intreprindere).   Aceste două definiții ne arată ca școala este mai mult o instituție decât o organizație

Evaluarea școlilor în sistemul educațional românesc (după 2007)   Referențiale: – standardul de autorizare; – standardul de acreditare; – standardul de „referință”.   Alte referențiale: – inspecția școlară; inspecția CNDIPT (sistem de 7 principii)   Primele referențiale sunt gestionate de ARACIP; Inspecția școlară de Inspectoratele școlare; CNDIPT (Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic) Puncte tari ale acestui demers: * A fost printre primele inițiative la nivel european și ar di fost un impuls extraordinar pentru sistem (educațional) dacă ar fi fost fructificat acest moment. A introdus elemente (chiar dacă precare și de multe ori incorecte) ale unei culturi a „calității”;   Puncte slabe:   * Conceptele utilizate nu au fost consacrate. S-a preferat un „amestec” neinspirat și reinventări de concepte, deși acestea erau clar definite în domeniu de peste 80 de ani; * Specialiștii în domeniu (în managementul calității) au fost „evitați” în timpul realizării noii „construcții” educaționale; * S-a preferat utilizarea unei evaluări externe (de fapt „inspecție”) realizată cu specialiști formați din interiorul sistemului, activi, ceea ce „atacă” însuși ideea de echidistanță și acuratețe a evaluării. Evident efectele au fost pe măsură…   Inspecția în sistemul educațional românesc (OM 5547/2011) – inspecție generală (regulament de inspecție generală); – inspecție de specialitate; – Inspecție tematică.   Inspecția generală – proces de inspecție desfășurat pe o perioadă de 7-14 zile, având ca obiective principale: 7 arii tematice:   a) managementul școlar, managementul calității, dezvoltarea instituțională, eficiența atragerii și folosirii resurselor (umane, financiare, materiale și informaționale), respectarea legislației în vigoare și a regulamentelor; b) modul de aplicare a curriculumului național, dezvoltarea și aplicarea curriculumului la decizia școlii/în dezvoltare locală, calitattea activităților extra-curriculare realizate de personalul didactic și unele categorii de personal didactic auxiliar; c) activitatea personalului didactic (proiectare, predare-învățare, evaluare, reglare/remediere, diferențiere a demersului educațional); d) nivelul performanțelor realizate de elevi în învățare, raportat la standardele educaționale naționale (curriculare și de evalaure); e) modul în care unitatea de învățământ sprijină și încurajează dezvoltarea personală a elevilor și motivația acestora în învățare (consiliere, orientare școlară, asistență individualizată), respectând priincipiile educației incluzive și asigurarea egalității de șanse; f) relațiile unității de învățământ cu părinții și cu comunitatea locală; g) atitudinea elevilor față de educația pe care le-o furnizează unitatea de învățământ. În cazuri justificate (se precizează în regulament) vor fi abordate numai anumite aspecte.   Modulul II:   Evaluarea școlilor în sistemul educațional românesc: standarde, referențiale, metodologii, proceduri II. 1 Aspecte privind evaluarea școlilor II.1 Referențialul inspecția școlară. Puncte tari. Limite II.2 Standardele naționale utilizate la evaluarea sistematică în învățământul preuniversitar.   U fost înființate (în 2005) două agenții dedicate procesului de asigurare a calității educației: ARACIS – Agenția Română de Asigurare a Calității în Invățământul Superior, instituție autonomă; ARACIP -Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (aflată în subordinea ministerului educației);   Demersul asigurării calității educației în învățământului preuniversitar: În 2005 a apărut OUG nr.75/2005 (actul normativ de bază); În 2007 au apărut standardele de autorizare/acreditare și metodologia de evaluare; În cursul anului 2007 (în prima parte) s-au format și pprimele „valuri” de evaluatori externi pe baza noillor instrumente; Anul 2007 a fost primul an (anul școlar 2007-2008) când au apărut și primele autorizări de școli.   Au trecut 10 ani de la primele autorizări și aproape 12 de la dispariția demersului în sistemul educațional. Rezultatele ???   Aspecte pozitive  privind inspecția școlară:   Intoducerea inspecției școlare pe baza modelului britanic – inspecția de tip RODIS – a creat premisele introducerii unor elemente de identificare a școlii ! Limite: Inspecția școlară a fost depășită ca „anvergură” de standardul de acreditare Nu săa realizat un proces de compatibilizare între inspecția școlară și standardul de acreditare.   Deși legea prevede (din 2011) că inspectoratul școlar are obligația auditării resurselor umane din școli, acest proces nu s-a realizat încă! Inspecție (ISO 9000:2005, 3.8.2): Evaluare a conformității prin observare, judecată și, după caz, măsurare, testare sau calibrare. Din perspectiva verificării conformității, inspecțiaeste mai mult control decăt evaluare! În unele sisteme educaționale avansate, inspecția este un proces extins, sistematic, tinzând spre o evaluare sistemică!   Tipuri de inspecție școlară: Inspecția școlară (marea Britanie) – Scop: Monitorizarea standardelor, calitatea și eficiența și etosu școlilor și să informeze guvernul și publicul larg asupra aspectelor respective; Inspecție școlară (Scoția): a) verificarea eficacității proceselor educaționale în școli( și alte instituții de învățământ; b) evaluarea modalităților abordate de către organizațiile școlare privind asigurarea calității în organizațiile respective; c) furnizarea de consultanță instituțiilor de învățământ și verificarea faptului că politicile educaționale sunt aplicate în practică.   Aspecte ale standardelor naționale de evaluare ale școlilor din sistem: – deși legislația în mediul educațional s-a schimbat de mai multe ori, standardele au rămas neschimbate! – „filozofia” standardelor este formulată în termeni de ”cel puțin” ceea ce induce ideea unui nivel minim – standardul de acreditare introduce un paradox pe care l-am numit : al nivelului minim” Se acordă importanță maximă unui nivel minim al calității!   Aspecte privind evaluarea școlilor   Inspecție – proces de verificare a conformității unei activități/document/proces cu cerințele unui referențial prestabilit; Evaluare – proces de examinare sistematică a unei activități/proces/document etc; Evaluarea este un proces complex prin care aprecierile sunt cantitative(creșteri delta), măsoară progresul și nu are în vedere descoperirea neconformităților(inspecție). Principiul de bază în procesul de evaluare: „Să vezi totdeauna partea plină a paharului(progresul) Tranziția naturală a sistemelor este de la inspecție spre autoevaluare/evaluare internă(creșterea responsabilității).   Managementul calității în sistemul educațional românesc    Momentul „zero” – anul 2005, prin aprobarea OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației; Au urmat acte normative care au conturat pachetul legislativ-normativ dedicat asigurării calității educației; HG nr.21/2007 (aprobarea standerdelor de autorizare/autorizare pentru  învățământului preuniversitar); HG nr. 22/2007 (aprobarea metodologiei de evaluare a școlilor din sistemul de învățământ preuniversitar_; HG nr. 1534/2008 (aprobă standerdele de referință pentru evaluarea școlilor din învățământul preuniversitar). Un pachet legislativ separat pentru învățământul superior; „Numitorul comun” al celor două abordări(asigurarea calității educației_ îl reprezintă OUG nr.75/2005   Managementul calității în educație sau asigurarea calității educației? O fals dilemă! Corect: Managementul Calității În sistemul Educațional (în Educație) Deoarece: Managementul calității este un ansamblu de procese bine definite:   1. Planificare 2. Control 3. Asigurare 4. Îmbunătațire   Reiese că „Asigurarea calității” nu poate fi distictă de Managementul calității – fiind parte a acestuia. Din păcate dilema nu a fost (încă) depașită în sistemul educațional românesc. Nici în abordările la nivel european! De ce ? Din cauza unor abordări superficiale(spunem noi) ale fenomenului respectiv, cu efecte pe măsură.   Procesul de asigurare a calității în sistemul educațional românesc s-a realizat prin:   – elaborarea unui set de standarde utilizabile la evaluarea școlilor din sistem; – elaborarea unei metodologii de evaluare externă; – demersul obligării școlilor de a intra în proces de autoevaluare; – formarea unui grup de „experți” în evaluarea externă. Cât de eficient va fi acest demers? Vom vedea !!   Niveluri de conformitate introduse de standardele naționale:   1. Nivelul 1 de conformitate (standard de autorizare); 2. Nivelul 2 de conformitatea (standard de acreditare); 3. Nivelul 3 de conformitatea opțională (standard de referință).

  Managementul institutiei scolare si al clasei   Eficacitate – masura in care activitatile planificate realizate, obtinandu-se rezultatele planificate   Eficienta – relatia dintre rezultatul obtinut si resursele utilizate Filosofia “Lean” are la baza concepte simple orientala spre client. Maximizarea valorii clientului odata cu scaderea defectiunilor (rebuturilor) Scopul final este acela de a oferi clientului o valoare “perfecta” printr-un proces “perfect” care are zero deseuri(defectiuni).   PERFORMANTA VERSUS EXCELENTA PENTRU ORGANIZATIA SCOLARA “In clipa in care vei incepe sa accepti mediocritatea in viata ta, vei deveni in magnet pentru mediocritatea din jurul tau” Excelenta poate fi atinsa de orice organizatie prin implementarea unui model de excelenta. – obtinerea unor rezultate care sa conduca la satisfactia tuturor partilor interesate ale organizatiei; – crearea unor valori sustinute pentru clienti – managementul inspirat si vizionar, combinat cu consecventa obiectivelor – conducerea organizatiei printr-un set de sisteme, procese si fapte interdependente si interconectate; – maximizarea contributiei personalului prin dezvoltarea si implicarea lui; – provocarea status-quo-ului intr-o organizatie si influentarea schimbarilor prin utilizarea invatarii pentru a crea inovatii si a identifica oportunitati de imbunatatire; – dezvoltarea si mentinerea parteneriatului care adauga valoare (in cultura organizatiei)   PERFORMANTA VERSUS EXCELENTA PENTRU ORGANIZATIA SCOLARA   – o organizatie (educationala) poate fi performanta dar nu neaparat si excelenta. Dar o organizatie excelenta este, in mod implicit si performanta.   EVOLUTIA UNEI SCOLI IN CORELATIE CU REFERENTIALELE UTILIZATE LA EVALUAREA INSTITUTIONALA IN SISTEMUL DE INVATAMANT PREUNIVERSITAR   SISTEMUL DE INVATAMANT AL CALITATII IN ORGANIZATIA SCOLARA De ce? Pentru ce? Concepte   “Scoala ca sistem de siteme” (S. Lupasco) CA – consiliul de administratie CA – (micro)sistemul cel mai important al oricarei organizatii, inclusiv al celei scolare Componenta si structura CA al unei scoli sunt reglementate prin LEN nr.1/2011 (cu modificari si completari) Organizarea si functionarea unitatii de invatamant preuniversitar sunt reglementate prin OM nr.511/2014,pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a unitatilor in invatamantul preuniversitar. – functioneaza pe baza unei hotarari pentru tot ceea ce se intampla in scoala (plan de scolarizare, ore etc.) – presedintele CA este directorul scolii care emite decizii pe baza hotararilor CA; – angajatorul este directorul ca reprezentant al scolii pe baza hotararii consiliului – este organizatorul cel mai important din scoala, nimeni nu poate trece peste hotaririle si deciziile acestuia.   Orice scoala(organizatie) functioneaza pe baza unui sistem de management. Sistemul de management presupune realizarea unei proiectii strategige denumita uzual strategic plan. Procesul prin care este elaborat Planul Strategic (PS) se numeste Planificare Strategica (strategic planning).   PS va fi pus in aplicare si realizat prin sistemul de Management al Calitatii.   Sistemul de Management al calitatii (SMC), un concept deosebit de important, specific mediilor de afaceri, economic, industriale etc.   Definitiile de baza pentru SMC au fost elaborate/corectate /adaptate prin intermediul organizatiei ISO (ISO = international organization for standardization = cuprinde membrii din peste 150 de tari inclusiv Romania) ASRO = Asociatia Romana de Standardizare SR EN ISO 9000-2006 – Sistemul de management al calitatii = “Sistemul de management al calitatii este acea parte a sistemului de management al organiztiei, orientata catre obtinerea rezultatelor in raport cu obtinerea calitatii, pentrusatisfacerea necesitatilor asteptate si cerintelor partilor implicate”   – un ansamblu (sistem) de politici colective, planuri infrastructura de suprot – toate mecanismele necesare prin care organizatia sa poata intreprinde actiunile necesare : ssa reduca si eventual sa elimine neconformitatile cu specificatiile, cu standardele dar si cu asteptarile partilor interesate in mod eficace dar si eficient (cu costuri cat mai reduse)   Decizia unei organizatii inclusiv educationala, de a implementa un sistem de management al calitatii este una majora si nu formala. ASQ – Managemetul calitatii – implementarea unui sistem de management al calitatii in scopul organizarii pentru a obtine rezultate satisfacatoare.   ETAPELE IMPLEMENTARII UNUI SMC Stabilirea nevoilor si asteptarilor clientilor si tuturor partilor; – stabilirea politicilor si obiectivelor de calitate ale organizatiei; – stabilirea si asigurarea resurselor necesare pentru a atinge obiectivele (privind calitatea) – stabilirea si aplicarea metodologiei de masurare a eficacitatii si eficientei fiecarui proces; – stabilirea mijloacelor de prevenire a neconformitatilor, eliminarea cauzelor acestora; – stabilirea si aplicarea unui proces de imbunatatire continua a sistemului de management al calitatii; – determinarea proceselor (harta proceselor) si a responsabilitatilor necesare atingerii obiectivelor de calitate.   Perspective educationale contemporane educatia azi – schimbari de paradigma in maniera “ultrarapida” Sunt tot mai “prezente” abordarile sistematice si procesuale Deciziile care privesc sistemul educational exced cu siguranta, spatiul “matinal” Standarde si performante impuse de evolutia societatii contemporane.