Noi actualizari la DOOM2
„Afterchool”, „breaking ...
Recent Posts
Morfologia este partea gramaticii care stu...
Testul 2
1. Transcrieți din versurile date cuv...
Testul 1
Se dă textul:
...
Aplicatii - Exerciții recapitulative
Se dă t...
Conversiunea (Schimbarea valorii gramaticale) este...
APLICAȚII - FONETICĂ - EXERCIȚII - FIȘA III
&n...
APLICAȚII - FONETICĂ - EXERCIȚII - FIȘA III
1....
APLICAȚII - FONETICĂ - FIȘA II - EXERCIȚII
1. ...
Aplicații - Fonetică - Exerciții
1. Ce este fo...
Posts
Morfologia este partea gramaticii care studiază forma cuvintelor, modificările formei, conținutului și valorile gramaticale exprimate prin formele cuvântului.
În morfologie cuvintele se numesc părți de vorbire, sau clase gramaticale, caracterizate prin anumite trăsături generale și de conținut.
După criteriul morfologic, părțile de vorbire se clasifică în :
a) părți de vorbire flexibile, pentru că își exprimă forma în timpul comunicării;
b) părți de vorbire neflexibile, pentru că își păstrează eeași formă în timpul comunicării.
Părțile de vorbire flexibile sunt: substantivul, articolul, pronumele, numeralul, verbul și adjectivul.
Părțile de vorbire neflexibile sunt: adverbul, prepoziția, conjuncția și interjecția.
Fiecărei părți de vorbire îi corespunde în planul vorbirii câte o locuțiune, adică un grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă ca un singur cuvânt.
Există:
- locuțiuni subtantivale: aducere-aminte = amintire; punct de vedere = opinie; dare de seamă = raport; bătaie de cap = necaz;
- locuțiuni adjectivale : de nimic = neimportant; fel de fel = diverși; în floarea vârstei = tânăr; ca scos din cuite = foarte curat; cu capul în nori = neatent;
- locuțiuni pronominale : Măria Ta, domniile voastre, cine știe ce;
- locuțiuni verbale: a da în seamă = a încredința, a-i părea rău = a regreta, a se da de-a rostogolul = a se rostogoli, a-și aduce aminte = a-si aminti;
- locuțiuni adverbiale: pe de rost, în dreapta, de jur împrejur, în mijloc, de-a pururi, pe loc, pe nimic, din vremea în vreme;
- locuțiuni prepoziționale: dincolo de, în preajma, în spatele, de-a lungul, în susul, de-a latul;
- locuțiuni conjuncționale; chiar de, cu toate că, măcare că, pentru că, din cauză că, ca și cum, pentru ca...să-, de vreme ce;
- locuțiuni interjecționale: ia uite, nu zău, tic-tac.
Fiecărei părți de vorbire îi corespund anumite categorii gramaticale precum: genul, numărul, cazul, persoana, mos timpul, diateza, gradul de comparație, articularea.
SINTAXA - este partea gramaticii care studiază regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în frază.
Propoziția - este o comunicare orală sau scrisă care are un singur predicat
Exemple: Pădurea răsuna de cântecul păsărilor. Vom pleca acum
Fraza este o îmbinare de două sau mai multe propoziții, dintre care cel puțin una este propoziție principală.
Exemple: De câte ori se gândea la vacanță (CT) / ce avea să vină (AT) / o cuprindea o bucurie de nedescris (PP). Desenează (PP) / șterge (PP)/ apoi o ia de la capăt (PP).
Testul 1
Se dă textul:
„Un fremăt lin trece din ram în ram
Și un miros venea adormitor
Astfel eu nopți întregi am mas
Blând îngânat de-al valurilot glas” (Mihai Eminescu, Fiind băiet păduri cutreieram)
1. Precizați mijlocul de îmbogățire a vocabularului prin care s-au format cuvintele: adormitor, astfel, îngânat.
....................................................... ....................................................... .....
....................................................... ....................................................... .....
....................................................... ....................................................... .....
2. Precizați valoarea morfologică a cuvântului blând din text, apoi formați enunțuri folosindu-l cu alte valori morfologice.
....................................................... ....................................................... .....
....................................................... ....................................................... .....
....................................................... ....................................................... .....
3. Scrieți câte un sinonim pentru cuvintele: freamăt. blând, miros.
....................................................... ....................................................... .....
....................................................... ....................................................... .....
....................................................... ....................................................... .....
4. Alcătuiți enunțuri cu omonimul cuvântului lin.
....................................................... ....................................................... .....
....................................................... ....................................................... ....
....................................................... ....................................................... ....
5. Scrieți cel puțin cinci enunțuri folosind verbul polisemantic a bate și precizați sensurile avute.
....................................................... ....................................................... ....
....................................................... ....................................................... ....
....................................................... ....................................................... ...
....................................................... ....................................................... ...
....................................................... ....................................................... ...
6. Scrieți câte un antonim neologic pentru cuvintele: cuplare, fast, flux, eșec.
....................................................... ....................................................... .
....................................................... .......................................................
....................................................... .......................................................
....................................................... .......................................................
7. Scrieți câte cinci cuvinte care fac parte din vocabularul fundamental, respectiv din masa vocabularului.
....................................................... .......................................................
....................................................... .......................................................
....................................................... .......................................................
....................................................... .......................................................
....................................................... .......................................................
8. Alcătuiți familia lexicală a cuvântului verde.
....................................................... ....................................................... .
9. Alcătuiți enunțuri cu sensul propriu și figurat al cuvântului noapte.
....................................................... ......................................................
....................................................... ......................................................
Testul 2
1. Transcrieți din versurile date cuvintele folosite cu sens figurat.
....................................................... ...................................
....................................................... ..................................
2. Scrieți două cuvinte de la verbul a obosi.
....................................................... ..................................
3. Alcătuiți două enunțuri în care verbul a se întuneca să fie folosit cu sens propriu și apoi cu sens figurat.
....................................................... ..................................
....................................................... ..................................
....................................................... .................................
....................................................... .................................
4. Alcătuiți familia lexicală a cuvântului gând.
....................................................... .................................
5. Scrieți câte un sinonim și un antonim pentru verbul a amurgi.
...................................... .................................
6. Alcătuiți enunțuri omonimele cuvintelor golf și vis.
....................................................... ............................
....................................................... ............................
....................................................... ............................
....................................................... ............................
7. Alcătuiți enunțuri cu paronimele: a eluda / a elida și a erupe / a irupe
....................................................... ............................
....................................................... ............................
....................................................... ............................
....................................................... ............................
8. Alcătuiți câte două enunțuri folosind cuvinte cu sufixe diminutivale, respectiv augumentative.
....................................................... ............................
....................................................... ...........................
....................................................... ...........................
....................................................... ...........................
9. Transcrieți din textul dat un cuvânt format prin conversiune și unul format prin compunere.
....................................................... ..........................
....................................................... ..........................
10. Scrieți câte un sinonim lexical și frazeologic pentru expresia a-și da arama pe față.
....................................................... ...........................
....................................................... ...........................
11. Alcătuiește câmpul lexical al gradelor de rudenie.
....................................................... ...........................
Conversiunea (Schimbarea valorii gramaticale) este procedeul de îmbogățire a vocalarului care constă în formarea unor cuvinte noi prin trecerea acestora de la o parte de vorbire la alta.
Prin conversiune se obțin:
1. a) substantive (din adjective, prin articulare cu articol hotărât, nehotărât sau demonstrativ-adjectival;
Exemplu: Cel bun este apreciat.
Admiră verdele pădurii.
Își luase un dulce din raftul acela.
b) din verbe la supin, prin articulare cu articol hotărât sau nehotărât;
Exemplu: Avea un scris frumos.
Mersul la munte îl odihnește.
c) din verbe la participi prin articulare cu articol hotărât sau nehotărât;
Exemplu: Cântatul prin pădure ne înviorează.
Văzuse doi răniți în râpă.
d) din verb la gerunziu, prin articluare cu articol hotărât.
Exemplu: Suferind s-a vindecat repede.
e) din pronume personal, prin articulare;
Exemplu: Recunoaște bucuria eului liric.
f) din interjecție, prin articulare;
Exemplu: Nu-i dispare oful din inimă.
g) din adverb, prin articulare.
Exemplu: Îi mulțumește pentru binele făcut.
2. Adjective (acordate în gen număr și caz cu substantivul determinat):
a) din verbe la participiu;
Exemplu: Admira caișii înfloriți.
b) din verb la gerunziu;
Exemplu: Steaguri fluturânde vestesc victoria alor noștri.
c) din pronume (posesiv, demonstrativ, relativ, negativ, interogativ, nehotărât, de întărire)
Exemplu: În povestea voastră nu regăsește niciun personaj pozitiv.
3. Adverbe
a) din adjective
Exemplu: Toți au lucrat corect.
b) din substantive care denumesc zilele săptămânii, anotimpurile sau părți ale zilei
Exemple: Iarna soarele este mai rece.
Ne vedem duminică.
Au plecat dimineața.
c) din verbe la participiu
Exemplu: Vorbiseră deslușit pentru a fi înțeleși.
d) din conjuncție
Exemplu: Iar va ploua.
A răspuns și el.
4. Prepoziții
a) din adverbe și locuțiuni adverbiale
Exemplu: Stătea în mijlocul casei.
Avionul zboară deasupra orașului.
b) din substantiv
Exemplu: Grație vouă au câștigat meciul.
c) din verb la participiu
Exemplu: Datorită sfatului primit a fost premiat.
De reținut : Valoarea morfologică cuvintelor se stabilește numai în context.
Aplicatii - Exerciții recapitulative
Se dă textul:
„Acea gridin-oțelită înspre Dunăre o mână
Iar în urma ei se-ntinde falnic armia română” (Mihai Eminescu, Scrisoare III)
1. Arătați prin ce mijloc de îmbogățire a vocabularului s-au format cuvintele : oțelită, înspre, în urma.
....................................................... .........................
....................................................... .........................
....................................................... .........................
2. Precizați valoarea morfologică a cuvântului falnic din text, apoi alcătuiți enunțuri în care același cuvânt să aibă două valori morfologice diferite de text.
....................................................... ..........................
3. Scrieți câte un sinonim neologic pentru cuvintele armie, falnic.
....................................................... ...........................
....................................................... ...........................
4. Alcătuiți enunțuri cu omonimul cuvântului mână.
....................................................... ............................
5. Alcătuiți câte un enunț folosind cuvântul grindină cu sens propriu și cu sens figurat.
....................................................... ............................
....................................................... ............................
6. Grupați pe două coloane următoarele cuvinte: cătră, vornic, mulțămit, boieri, perje, stolnic, vătaf.
7. Alcătuiți cel puțin cinci enunțuri cu verbul polisemantic a trece.
....................................................... ...................
8. Indicați antonmele neologice ale cuvintelor: avar, cuviincios, agreabil, transparent, dificil.
.....................................................
.....................................................
.....................................................
.....................................................
9. Alcătuiți enunțuri cu paronimele: geantă / jeantă; enervat / inervat; dependență / dependință
....................................................... ....................................
....................................................... ....................................
....................................................... ....................................
....................................................... ....................................
....................................................... ....................................
....................................................... ....................................
ACCENTUL
Pronunțarea mai puternică a unei silabe dintr-un cuvânt se numește accent. Silaba respectivă se numește silaba accentuată.
În limba română acentul nu are loc fix. El poate sta:
a) pe ultima silabă: careu, alerga, tipar, marcaj, castan, tablou, calculator, românaș, cărau, dușman, maior, locotenent;
b) pe penultima silabă: cărare, pădure, căldură, bibliotecă, masă, piatră, câmpie, neamuri, apă;
c) pe antepenultima silabă: vrabie, tulbure, prepeliță, imaginea, semnificație, botanică, expresie, strugure;
d) pe o silabă mai îndepărtată față de ultima silabă: veveriță, doisprezece.
Accentul are rolul:
1. de a diferenția uneori sensul cuvintelor:
- acele (ceasornicului)
- acele (pronume)
- torturi (prăjituri festive)
- torturi (cazne)
- veselă (fetiță) - veselă (totalitatea vaselor folosite la masă)
Aceste cuvinte care se scriu la fel dar se pronunță diferit prin accent se numesc omografe.
2.de a pronunța corect cuvintele : duminică, fenomen, caracter, ianuarie, butelie.
3. de a deosebi persoana gramaticală a unor verbe din conjugarea I, la modul indicativ, timpul prezent și perfect simplu:
adună (prezent) - adună (perfect simplu)
sui (prezent) - sui (perfect simplu)
cântă (prezent) - cântă (perfect simplu)
4. de a construi ritmul poeziei:
„Sea-ra lim-pe-de și blân-dă
Se co-boa-ră pes-te văi.” (Otilia cazimir)
„În va-duri a-pe re-pe-zi curg.
Și vu-iet dau în ca-le.” (George Coșbuc)
SILABA
Silaba este sunetul sau grupul de sunete care cuprinde cel puțin o vocală și care se pronunță printr-o singură deschidere a gurii.
Despărțirea în silabe a cuvintelor se face după următoarele reguli:
1. O consoană aflată între vocale va forma silabă cu următoarea vocală.
Exemplu: a-pă, ca-să, dru-meț, pla-să, ma-re, te-le-fon.
2. Două consoane aflate între vocale, se despart, intrând fiecare într-o silabă.
Exemplu: car-te, des-tul, sal-bă, var-ză.
Excepție: dacă a doua consoană este „r” sau „l”, amândouă consoanele intră în aceeași silabă.
Exemplu: co-dru, fe-tru, pia-tră, o-braz-nic, a-tlas, a-tlet, a-flu-ent, o-blon, ma-tla-sat, a-cru.
3. Când există un grup de două, trei sau mai multe consoane, despărțirea se va face între prima și a doua consoană.
Exemplu: dis-pre-țu-it, cin-stit, îm-bră-cat, în-tre-ru-pe-re, an-tract, sur-priza.
Exceptie: În cazul grupurilor de consoane „lpt”, „mpt”, „nct”, „rct”, „rdv”, „ptf”, „ncs”, despărțirea în silabe se va face între a doua și a treia consoană.
Exemplu: arc-tic, scul-ptor, somp-tu-os, func-ți-e, jert-fă, onc-tu-os, sand-vici, punc-ta-re, jonțne.
4. Vocalele în hiat se despart intrând în silabe diferite.
Exemplu: cre-a-ție, po-e-zi-e, co-o-pe-rant, i-ma-gi-na-ție-e, a-cro-ba-ți-e.
La despărțirea în silabe a unui cuvânt derivat sau compus se va ține seama de componentele lui.
Prefixul va forma întotdeauna silabă.
Exemplu: i-re-al, sub-li-ni-at, sub-o-fi-țer, des-pa-che-tat, dez-or-do-nat, ante-vor-bi-tor, con-ce-tă-țean, anti-co-a-gu-la-re, post-o-pe-ra-tor, extra-or-di-nar, în-no-rat, pre-fa-ce-re, re-e-xa-mi-nat, des-ză-pe-zi-re.
Cuvintele compuse se despart între ele.
Exemplu: de-plin, ast-fel, ori-ca-re, bi-ne-voi-i-tor, rău-fă-că-tor, drept-unghi, opt-spre-zece.
APLICAȚII:
1. Desparte în silabe următoarele cuvinte, specificând regula folosită:
a) păine .....................................
b) tablouri .....................................
c) desen .....................................
d) cadru .....................................
e) calculator...................................
f) acritură ...................................
2. Scrie câte un cuvânt în care să existe grupul de sunete „lpt” și „rct”, apoi desparte cuvintele în silabe.
....................................................... .........................
....................................................... .........................
3. Alege numai grupa de cuvinte în care despărțirea în silabe este corectă:
a. sanc-tu-ar, bru-tă-rie, dez-mem-brat;
b. su-bo-fi-țer, li-ni-a-tu-ră, aro-drom;
c. des-com-pus, alfa-be-tar, no-ro-ios.
4. Desparte în silabe cuvintele scrise cursiv (înclinat) din enunuțurile de mai jos:
a) Pe obraz i se citea bucuria de a fi reușit.
b) Ținuturile arctice sunt mereu acoperite de gheață.
c) Musafirii priveau spre obloanele acoperite de draperii grele de catifea
Familia lexicală este alcătuită din totalitatea cuvintelor formate prin derivare, prin compunere și prin schimbarea valorii gramaticale de la un cuvânt de bază (legate ca sens):
- cuvînt de bază = cuvântul - titlu din dictionar
- rădăcina (radicalul) = segment de litere comun tuturor cuvintelor din familia lexicală respectivă
Exemplul 1: - floare - cuvânt de bază
flor - rădăcină + sufixe și prefixe = familie lexicală: florărie, florar, inflorit, neînflorit, reânflorit, înfloritură, ânfloritoare, floricică etc
Exemplul 2: - a face = cuvânt de bază
fac - rădăcină: facere, făcător, făcătură, a desface, desfacere, desfăcut, nedesfăcut, prefăcut, neprefăcut, prefacere,, prefăcătorie, a contraface, făcut etc.
Rădăcina poate avea alternanțe vocalice, consonantice sau mixte.
- tema lexicală = rădăcină + sufix și/sau prefix
Exemplu:
neîncrezător = ne + încrezător
încrezător = increz + ător
încrez = în + cred (rădăcina verbului a crede)
* Rădăcina se compune din literele cuvântului de bază, nu din derivate : verde - verzui, înverzire etc.,rădăcina este verd nu verzi (apoi are loc o alternanță consonantică)_
* Chiar dacă unele cuvinte au aceeași rădăcină, dacă nu sunt legate ca sens nu fac parte din aceeași familie lexicală : procuror, a procura, față, răsfățat
Valorile morfologice ale lui “a”
Nr. Crt.
Valoarea morfologică
Exemple
1
Substantiv
Când am avut de analizat, am găsit un “a” în text.
2
Articol hotărât
Fata este cuminte.
3
Articol demonstrativ
- A de colo e baba Rada!
(cea)
4
Articol posesiv
Cartea este a mea.
5
Interjecţie
Aaaaa, ce frumos e aici!
6
Verb auxiliar (a avea)
A efectuat tema corect.
(ajută la formarea timpului perfect compus)
7
Prepoziţie
“A iubi înseamnă a suferi”. (N. Iorga)
Valorile morfologice ale lui “i”
Nr. Crt.
Valoarea morfologică
Exemple
1
Substantiv
Am subliniat un i în text.
2
Articol hotărât
Copiii au plecat în excursie
3
Pronume personal
(forma neaccentuată)
Pron pers. cu valoare neutra.
I-am spus să vină la mine.
Da-i cu bere da-i cu vin.
4
Verb (forma scurtă a verbului “a fi”)
Afară-i linişte.
(este)
5
Interjecţie
Iiii, ce m-am fript!
Valorile morfologice ale lui “o”
Nr crt
Valoarea morfologică
Exemple
1
Substantiv
Un o din text este articol.
2
Articol nehotărât
Avea o carte pe masă.
3
Pronume personal (forma neaccentuată)
Am văzut-o trecând pe stradă.
4
Numeral
O carte se află pe masă, iar alte trei în ghiozdan.
5
Verb auxiliar (forma veche a verbului “a voi”)
O merge el dac-o putea.
6
Interjecţie
O, brad frumos!
LUI – VALORI MORFOLOGICE
ART. HOT. ENCLITIC – Cartea elevului e noua.
ART. HOT. PROCLITIC – Ii dau lui Ion o carte.
PRON. PERS. – Carte lui este frumoasa.
În limba română, se vorbește adesea greșit. Adică, se folosesc sintagme sau expresii incorecte, fiind percepute ca fiind corecte. Sunt des întâlnite pleonasmele prin folosirea unor cuvinte în plus, dar și alte erori gramaticale. Iată câteva dintre cele mai frecvente greșeli întâlnite în gramatică și comunicare în limba română:
“Nu sunt total de acord cu tine!” – greșit.
Corect este “Nu sunt de acord cu tine!” sau “Nu sunt în totalitate de acord cu tine!”
“Am vise grandioase” – expresie greșită.
Corect este: “Am visuri grandioase.” Precizăm că visele sunt imaginile și procesele psihice care survin în timpul somnului, iar idealurile la care sperăm sunt visuri. Așadar, nu trebuie să confundăm aceste sensuri.
“Îmi cer scuze” – greșit.
Folosind expresia „îmi cer scuze” înseamnă că îţi ceri singur scuze. În momentul în care te adresezi unei altei persoane, ar trebui să spui “Îţi cer scuze” sau “Îți prezint scuze”. Normele de politeţe ne sugerează faptul că scuzele ar trebui să fie prezentate, şi nu cerute.
“Am luat la cunoştinţă” – formulare greșită.
Corect este “Am luat cunoştinţă (de ceva)”.
“Te-aș ruga să iai ceva din magazin.”
– în acest caz, este greșită conjugarea verbului la persoana a doua singular. Corect este să iei. Eu iau, tu iei, el/ele iau.
“Să crești mare!”
În acesc caz, vorbim de un pleonasm. Este firesc faptul că omul când crește, se face mare. Nu-i așa? La o adică, poți spune “Să crești sănătos!”
“Părerea mea personală este…” – greșit!
Din nou, vorbim de un pleonasm. Este evient că este părerea ta este personală, deci poți să nu mai specifici acest lucru. Corect este “Părerea mea este…”.
“În această perioadă sunt mai muți viruși.”
Pluralul corect este virusuri. Confuzia vine de la faptul că există şi pluralul viruşi, dar acesta se referă la virusul informatic. Asta înseamnă că ambele forme sunt corecte, dar au altă semnificație. “În această perioadă sunt mai multe virusuri.” este corect.
“Eu vroiam să mă mărit.” – greșit!
Corect este “Eu voiam să mă mărit.”
“Nu se merită să-ți cheltuiești banii!” – greșit.
Corect este “Nu merită să-ți cheltuiești banii!”
O altă observație: atunci când vor să evite o cacofonie, mulți folosesc conjuncția “și” ca o intercalare care salvează, oarecum, comunicarea. De exemplu “Ca colaborator, nu sunt de acord u acest proiect.” În acesc caz, mulți intervin cu conjuncția și, formând fraza:
“Ca și colaborator, nu sunt de acord u acest proiect.”
Ei bine, asta nu e cea mai fericită variantă de exprimare! Ai putea formula propoziția și altfel, de exemplu: “În calitate de colaborator, nu sunt de acord cu acest proiect.”
Verbul
Timpurile verbului:
- prezent: -eu citesc
-imperfect: -eu citeam
-perfect simplu: -eu citii
-perfect compus: -eu am citit
-mai mult ca perfect: -eu citisem
-viitor I: -eu voi citi
-viitor anterior: -eu voi fi citit
Modurile verbului
Modurile personale:
Indicativ, Imperativ, Conjunctiv, Conditional-optativ
Modurile nepersonale
Indicativ, Gerunziu, Participiu, Supin
Imperativ: -afirmativ :-Citeste! Citeste!
-negativ :-Nu citi! Nu citi!
Conjunctiv : -prezent: -eu sa citesc
-perfect: -eu sa fi citit
Conditional-optativ :-prezent: eu as citi
-perfect: eu as fi citit
Modul infinitiv:
1.Subiect: -Este greu a invata.(ce, cine?)
2.N.P.: -Placerea lui este de a citi.(ce este, cine este?)
3. At.: -Placerea de a citi o avem toti. (ce fel de?)
4.C.D.: -El stie desena.(pe cine, ce?)
5.C.I.: -S-a plictisit a invata.(despre cine ,despre ce, pt.cine, pt. ce, de la
cine, de la ce, de ce?)
6.C.C.T.: -A ajuns la gara inainte de a pleca trenul.
7.C.CM.: -A plecat fara a saluta.(cum?)
8.C.C.S.: -Invata pentru a reusi.(cu ce scop?)
Modul supin:
1.Subiect: -Este greu de invata.
2.N.P.: -Cartea este de citit.
3.At.: -Am o carte de citit.
4. C.D.: -El are de scris.
5.C.I.: -S-a plictisit de citit.
6.C.C.S.: -A plecat la padure pentru vanat.
Modul gerunziu:
1.Subiect: -Se aude tunand.
2.N.P.: -Mainile-i erau tremurande.
3.At.: -Am vazut valurile spumegand.
4.At. adj.: -Am vazut valurile spumegande.
5.C.C.T.: -Plimbandu-se admira peisajul.
6.C.C.T.: -Merge schiopatand.
7.C.C.Cz; -Alunecand a cazut.(din ce cauza?)
Modul participiu:
1.At. adj.: -Cartea citita este pe masa.
2.N.P.: -Ei sunt bine informati.
Substantivul
Cazul Nominativ:
1.Subiect: -Elevul citeste zilnic.
2.N.P.: - El este inteligent.
3.Apozitie: -Simpla: - Ionel Popescu a reusit.
-Dezvoltata: -Maria, colega mea invata bine.
Cazul Acuzativ:
1.C.D.: -L-am vazut pe Ionel.
2.C.I.: -Vorbim despre vacanta.
3.N.P.: -Cartea este de povesti.
4.At. :-Am o carte de povesti.
5.C.C.L.: -Mergem la munte.
6.C.C.S. : -El invata pentru examen.
7.C.C.Cz. : -El plange de durere.
Cazul Genitiv:
1.At.: -Cartea elevului este pe banca.
2.N.P. : -Cartile sunt ale elevului.
3.C.I. : -Luptam impotriva drogurilor.
4.C.C.L.: -Avionul zboara deasupra muntilor.(deasupra, inaintea,inapoia)
5.C.C.T.: -Am sosit la scoala inaintea colegilor.(inaintea)
6.C.C.Cz : -Plange din cauza colegilor.
Cazul dativ:
1.C.I.: -Ofer mamei flori.
2.N.P.: -El este aidoma parintilor.
3.C.C.M.: -El munceste asemenea colegilor.
4.C.C.Cz.: -S-a vindecat datorita medicilor.
5.At. cu prep.: -Am o casa aidoma vecinului.
Pronumele
Pronumele personal:
Are trei persoane: pers.I: -sg. eu
-pl. noi
pers.II: -sg. tu
-pl. voi
pers.III: -sg. ea, el
pl. ele, ei
Formele pronumelui :- accentuata
-neaccentuata
Pers.I :Nominativ :eu noi
Acuzativ :pe mine, ma , m- pe noi, ne-
Dativ :mie, imi, mi noua, ne, ni
Pers.II :Nominativ :tu voi
Acuzativ :pe tine, te pe voi, va, v-
Dativ :tie, iti, ti voua, va, vi
Pers.III :Nominativ: el, ea ei, ele
Acuzativ: pe el(ea), il, o pe ei(ele), ii, le
Dativ: lui, ii, i lor, le, li
Functii sintactice :
1.N.:-El citeste zilnic.
2.N.P. :-Nominativ –Inginerul este el.
-Genitiv –Cartea este a lui.
-Acuzativ –Cartea este pentru el.
3.At. :-Nominativ –Maria, ea, a castigat.
-Genitiv –Cartea lui este noua.
-Acuzativ –Am un cadou pentru el.
4.C.D. :-Acuzativ –am vazut-o pe ea.
5.C.I:-Acuzativ –Vorbim despre ei
-Dativ –Ii ofer ei flori.
6.C.C.L. :-Acuzativ –Mergem la ea.
Genitiv –Animalul zboara deasupra lor.
7.C.C.T. :-Acuzativ –Am plecat odata cu ei.
Genitiv –Am sosit inaintea lor.
8.C.C.M. :-Acuzativ –Invatam ca ei.
Dativ cu prep. –El lucra aidoma lor.
9.C.C.Cz. :-Genitiv –Plange din cauza lui.
Pronumele Reflexiv
Atunci cand pronumele forma neaccentuata are aceeasi persoana cu subiectul acel pronume este refelexiv.
Atunci cand pronumele forma neaccentuata nu are aceeasi persoana cu subiectul acel pronume este personal.
Pronumele refelexiv are forme proprii pentru persoana a-III-a la cazurile Acuzativ si Dativ.
Pers. a-III-a:-Acuzativ –pe sine, se, s-
-Dativ –sinesi, isi, si
La persoana I si a-II-a imrumuta formule neaccentuate ale pronumelui personal.
Pers.I :- ma, ne
Pers. a-II-a :-te, va
Functii sintactice (pers.I si pers. a-II-a) :
1.C.D. :-Acuzativ –Eu ma plimb in padure.
2.C.I. :-Acuzativ –Vorbeste despre sine.
Dativ –Isi cumpara caiete.
3.At. :- Acuzativ cu prep. –Lauda de sine nu miroase a bine.
Dativ(posesiv) –Privirea-si arunca in departare.
4.N.P. :-Acuzativ –Totul este pentru sine.
5.C.C.L. :-Acuzativ –Il trge spre sine.
6.C.C.M. :-Vorbeste in sine.
Pronumele si adjectivul pronominal posesiv
Pronumele care tine locul atat al posesorului cat si al obiectului posedat se numeste pronume posesiv.
Atunci cand detrmina un substantiv si se acorda in gen, numar si caz cu acesta pronumele posesiv isi schimba valoarea gramaticala si devine adjectiv pronominal posesiv cu functia sintactica de atribut adjectival.
Formele pronumelui posesiv sunt :
al meu - a mea
al tau -a ta
al sau - a sa
ai mei -ale mele
ai sai - ale sale
al nostru - a noatra
al vostru - a voastra
ai nostri - ale noaste
ai vostri - ale voatre
Functii sintactice :
1.S. :-Nominativ –Ai mei au sosit astazi.
2.N.P. :-Nominativ –Cartea este a mea.
-Genitiv –Casa este alor mei.
-Acuzativ –Cadoul este pentru ai mei.
3.At. :-Nominativ –Ei, ai mai au sosit.
-Genitiv –Casa alor mei este mare.
-Acuzativ –Am un cadou pt ai mei.
4.C.D. :-Acuzativ –I-am vazut pe ai mei
5.C.I. :-Dativ -Ofer alor mei cadouri.
-Genitiv –Luptam impotriva alor tai.
-Acuzativ –Vorbim despre ai tai.
6.C.C.L. :-Genitiv –Avionul zboara deasupra alor tai.
-Acuzativ –Mergem la ai vostri.
7.C.C.T. :-Genitiv –Am sosit inaintea alor tai.
-Acuzativ –Am plecat odata cu ai tai.
8.C.C.M. :-Acuzativ –Lucrez ca ai mei.
-Dativ –Munceste aidoma alor sai.
9.C.C.Cz. :-Genitiv –Plange din cauza alor sai.
-Dativ :-A reusit datorita alor sai.
Pronumele si adjectivul pronominal demonstrativ
Pronumele demonstrativ are aceeasi functii sintactice ca pronumele personal.
Atunci cand determina un substantiv si se acorda cu acesta in gen numar si caz, isi schimba valoarea gramaticala si devine adjectiv pronominal demonstrativ cu functia sintactica de atribut adjectival.
Felurile pronumelui demonstrativ :
a)de apropiere:acesta-aceasta
acestia-acestea
Forme populare: astea-asta
astia - astea
b) de departare: acela-aceea
aceia-acelea
Forme populare :ala-aia
aia-alea
c) de identitate: acelasi-aceeasi
aceiasi-aceleasi
Functii sintactice :
1.S. :-Nominativ –Acesta a reusit.
2.N.P. :-Nominativ –El este acesta.
-Genitiv –Casa este a cestuia.
-Acuzativ –Cadoul este pentru acesta.
3.At. :-Genitiv –Casa acestuia este mare.
-Acuzativ –Am un cadou pentru acesta.
4.C.D. :-Acuzativ –L-am vazut pe acesta.
5.C.I. :-Acuzativ –Vorbim despre acestia.
-Dativ –Ii ofer flori acesteia.
-Genitiv –Luptam contra acestora.
6.C.C.L. :-Acuzativ –Mergem la acestia.
-Genitiv –Avionul zboara deasupra acestora.
7.C.C.T. :-Acuzativ –Am plecat odata cu acestia.
-Genitiv –Am sosit inaintea acestora.
8.C.C.M. :-Acuzativ –Invatam ca acestia.
-Dativ –Invatam aidoma acestora.
9.C.C.Cz. :-Genitiv –Plange din cauza acestora.
-Dativ –A reusit datorita acestora.
Numeralul
Este partea de vorbire flexibila care exprima numarul obiectelor sau ordinea lor prin numarare. Valoarea morfologica a numeralului este:
-substantivala(cand tine locul unui substantiv)ex:Cei doi au reusit.
-adjectivala(cand determina un substantiv)ex:Doi elevi citesc.
Numeralul este: - unu, doi, trei….
- ordinal:al doilea, primul
- colectiv:amandoi, tustrei, tuspatru
- fractionar:o doime, o treime, jumatate -aici am ramas
Obs.1: Ca si numeralul cardinal, numeralul colectiv poate avea valoare substanitvala cand tine locul unui substantiv, si valoare adjectivala cand determina un substantiv.
Valoare substantivala:-Tustrei am reusit.
-Amandoi am reusit.
Valoare adjectivala:-Tustrei elevii au reusit
Obs.2:Atunci cand insoteste un substantiv si are valoare adjectivala,numeralul se acorda in gen, numar si caz cu substantivul determinat si are functie sintactica de atribut adj.
Obs.3: Numeralele de la 20 in sus au valoare substantival si cand sunt urmate de un substantiv insotit de prepozitia “de”.
Functii sintactice:
1.S.: Nominativ –Doi citesc.
2.N.P.: Nominativ –Ei sunt doi.
Genitiv –Cartea estea a celor doi.
Acuzativ –Cadoul este pentru cei doi.
3.At.: Genitiv –Cartea celor doi este noua.
Acuzativ –Am un cadou pentru cei doi.
4.C.D.: Acuzativ –I-am vazut pe acestia.
5.C.I.: Acuzativ –Vorbim despre cei doi.
Dativ –Ofer celor doi un premiu.
Genitiv –Luptam cotra celor doi.
6.C.C.T.: Acuzativ –Maergem la cei doi.
Genitiv –Am ajuns inaintea celor doi.
7.C.C.L.: Acuzativ –Mergem la cei doi.
Genitiv –Mergem in fata celor doi.
8.C.C.M.: Acuzativ –Invat ca cei doi.
Genitiv –Invat aidoma celor doi.
9C.C.Cz.: Acuzativ –Plange din cauza celor doi.
Dativ –A reusit datorita celor doi.
Adjectivul
Este partea de vorbire flexibila care arata insusirea unui obiect. Adjectivul se acorda in gen numar si caz cu substantivul determinat. El se declina cu substantivul pe care il insoteste.Adjectivul poate sta in fata substantivului determinat sau dupa acesta.
Ex: Elevul harnic. Harnicul elev.
Atunci cand sta in fata unui substantiv determinat el este articulat si in timpul declinarii.
Felul adjectivului:
1.Adjectivul propriu zis:-variabil(cu o terminatie si 2 forme flexionare)
ex:mare,iute,fierbinte
(cu 2 terminatii si 3 sau 4 forme flexionare)
ex:bun,frumos,inalt
-invariabil ex:gri,bleu,roz,maro
2.Adjective pronominale:- demonstrative
- posesive
Gradele de comparatie:
1.Pozitiv:bun
2.Comparativ:- de superioritate:mai bun
- de egalitate:tot asa de bun
- de inferioritate;mai putin bun
3.Superlativ:- relativ:a)de superioritate:cel mai bun
b)de inferioritate:cel mai putin bun
- absolut:foarte bun
Functii sintactice:
1.At.adj.:E l este un elev harnic.
2.N.P.:El este harnic.
3.C.I.:Din alb s-a facut negru.
4.C.C.T.:O cunosc de mica.
5.C.C.Cz.:Abia se misca de gras.
Partile de vorbire neflexibile
Adverbul
Este partea de vorbire neflexibila care determina un verb.
Felul adverbului:
Adverbe de loc: aici, acolo, dincolo,pretutindeni,sus,jos
Adverbe de timp: acum,atunci,ieri,astazi,maine,poimaine,altadata
Adverba de mod: asa,astfel,bine,rau,usor,greu,altfel
Gradele de comparatie:
1.Pozitiv: bine
2.Comparativ: - de superioritate: mai bine
- de egalitate: tot asa de bine
- de inferioritate: mai putin bine
3.Superlativ:- relativ: - de superioritate: cel mai bine
- de inferioritate: cel mai putin bine
- absolut: foarte bine extraordinar de bine
Functii sintactice:
1.N.P.:El este altfel.
2.C.C.L.:Acolo se vedea marea.
3.C.C.T.:Maine va ploua.
4.C.C.M.:El invata bine.
5.At.adj.:Casa de acolo este noua.(loc)
Ziua de ieri a fost frumoasa.(timp)
Mersul alene nu este sanatos. (mod)
Conjunctia
Este partea de vorbireneflexibila care leaga doua parti de propozitie de acelasi fel sau doua propoziti diferite.
Ex: Maria si Ioana citesc.
El este inteligent si harnic.
Obs. Conjunctia nu are functie sintactica are doar rol de element de relatie.
Felul:
1.Dupa forma: - simple(sau,ori,fie)
- compuse(ca sa; pentru ca;)
2.Dupa raportul dintre propoziti:
- coordonate(care leaga doua propoziti de acelasi fel) dar,iar,insa,ci,si,sau,ori,deci,asa dar,prin,urmare
- subordonate(care leaga doua propoziti diferite)ca,sa daca
Sintaxa Propozitiei
Propozitia este o comunicare cu un singur predicat.
Partile de propozitie sunt:- principale(subiectul,predicatul)
- secundare(atributul,complementul)
Propozitile se clasifica dupa:
1.Dupa scopul comunicatiei: -enuntiative(comunica o informatie)
a)exclamative;Cumpara o carte.
b)obtative:As cumpara o carte
c)propriu-zis:Maria a cumparat o carte.
d)interogative:Cand vei pleca la munte?
2.Dupa structura:- simpla(S+P)
- dezvoltata(S+P+At.+C)
3.Dupa aspectul predicatului:- afirmative: El citeste
- negatve: El nu citeste
Predicatul
Este partea principala de propozitie care arata ce face, ce este si cum este subiectul.
Predicatul este:-verbal(ce face?)
-nominal(ce este? cine este? cum este?)
Predicatul verbal este exprimat prin: verbe predicative la moduri personale.
Predicatul nominal
Este exprimat prin verb copulativ + nume predicativ. El este elev.
Verbe copulative: a fi, a deveni, a ajunge, a iesi, a insemna, a se naste;
Numele predicativ este exprimat prin:
-substantiv
-pronume
-numeral cu valoare substantivala
-adjectiv
-verbe la moduri nepersonale
Subiectu l
Este partea principala de propozitie care arata cine face actiunea exprimata prin predicatul verbal sau cine are caracteristica exprimata prin numele predicativ.(cine? ce?)
Felul:
Subiectul este: -exprimat:
-simplu: Maria citeste.
-multiplu: Maria si Ioana citesc.
-neexprimat: -inclus: Mergem la mare.
-subinteles: El scrie si asculta muzica.
Subiectul este exprimat prin:
-substantive in N: Elevul citeste.
-prponume de toate felurile cu exceptia celui reflexiv si a celui posesiv: -personal: El citeste.
-demonstrativ: Acesta citeste.
-numeral: Doi citesc.
-verbe la modurile nepersonale: -infinitiv: Este greu a invata.
-gerunziu: Se aude tunand.
-supin: Este usor de invatat.
Acordul predicatului cu subiectul
Predicatul verbal si verbul copulativ se acorda cu subiectul in persoana si numar. Ex:-Elevul citeste zilnic;Maria si Ioana citesc.
Cand subiectul este multiplu acordul se face la plural.(verbul se pune la pers.3 plural)
Daca inaintea elementelor componente ale subiectului multiplu apar conjunctile “ori” sau “fie” acordul se face la singular.
Ex: -Alina, ori Carmen a rezolvat problema?
Cand unul dintre subiecte este la pers.I predicatul verbal si verbul copulativ se pun la pers. I plural.
Ex: -Eu si tu vom pleca inmpreuna in excursie.
Cand subiectele sunt la pers. II si III predicatul si verbul copulativ se pun la pers. II.
Ex: -Voi si el plecati la munte.
-Si tu si ea invatati bine.
Atributul
Este partea secundara de propozitie care determina un substantiv sau un inlocuitor al acestuia.
Felul:
In functie de partea de vorbire prin care se exprima atributul este:
1.substantival
2.adjectival
3.pronominal
4.verbal
5.adverbial
Atribut substantival
Atributul substantival este exprimat prin substantiv in:
N: Elevul Popescu citeste.
G: Carea elevului este pe masa.
Ac.: Am o carte de pozesti.
Atributul substantival este: -apozitional(N) care?
-genitival(G)al,a,ai,ale cui?
-prepozitional(Ac.,G,D,)care? ce fel de?
Atributul adjectival
Atributul adjectival este exprimat prin:
-adjectiv propri-zis: Elevul harnic invata zilnic.
-adjectiv provenit din participiu: Cartea citita este pe masa.
-adjective pronominale: -posesive: Scoala noastra este mare.
-demonstrative: Acest elev a reusit.
-verb la gerunziu acordat
Atributul pronominal
Ele sunt exprimate prin:
1.pronume personal:
N:-Maria ea a reusit.
G:-Cartea lui este noua.
D:-Inima ii batea cu putere.
2.pronume posesiv:
N:-Ei,ai mei, au sosit.
G:-Casa alor mei este noua.
Ac.:-Am un cadou pentru ai mei.
3.pronume demonstrativ:
N:-El acesta a castigat.
G:-Cartea acestuia este noua.
Ac.:-Am un cadou pentru acesta.
4.pronume reflexiv:
Ac.:-Lauda de sine nu miroase a bine.
D:-Privirea-si arunca-n departare.
Atribut verbal
Este exprimat prin verb la modurile nepersonale:
-infinitiv : Placerea de a dansa o avem toti.
-gerunziu neacordat: Am vazut cosurile fumegande.
-supin: Am o carte de citit.
Atribut adverbial
Este exprimat prin adverb de:
-loc: Casa de acolo este noua.
-timp: Ziua de ieri a fost frumoasa.
-mod: Mersul alene nu este sanatos.
Atat atributul verbal cat si cel adverbial stau intodeauna dupa cuvantul determinat si nu se despart prin virgula de acestea. Sunt insotite de prepoziti.
Complementul
Este partea secundara de propozitie care determina un verb, un adj., un adverb.
Felul:
Complement:- circumstantial
-necircumstantial: c.d.
c.i.
Complementul circumstantial este: -de loc
-de timp
-de mod
-de cauza
-de scop
C.C.L.(unde? de unde? pana unde?) este exprimat:
- prin substantiv in:
Ac. cu prep. Mergem la munte
G. cu prep. Avionul zboara deasupra omului.
- prin pronume personal, demonstrativ, posesiv in:
Ac. Mergem la ei.(personal)
Ac. Mergem la acestia. (demonstrativ)
Ac. Mergem la ai mei. (posesiv)
G. Avionul zboara deasupra lor.(personal)
G. Avionul zboara deasupra acestuia.(demonstrativ)
G. Avionul zboara deasupra alor mei.(posesiv)
-prin numeral ordinal si cardinal:
Ac. Mergem la cei doi.(cardinal)
Ac. Mergem la cel de-al treilea.(ordinal)
G. Avionul zboara deasupra celor doi. (cardinal)
G. Avionul zboara deasupra celui de-al treilea.(ordinal)
-prin adjectiv de loc: Mergem acolo.
C.C.T.(cand ? de cand? pana cand?) este exprimat prin:
-substantiv in Ac.: In vacanta plec la munte.
G.: Am sosit la scoala inaintea colegilor.
-numeral in Ac.: A sosit dupa cei doi.
G.: A predat lucrarea inaintea celor doi.
-pronume in Ac. sau G.: -personal: Vine dupa mine.
-demonstrativ: Soseste inaintea aceluia
-posesiv: Pleaca inaintea alor tai.
-adv. de timp: Va incepe pregatirea de maine.
Azi pleaca grupul nostru.
-verb la modul infinitiv: A aranjat totul inainte de a pleca.
-verb la modul gerunziu: Uitandu-se pe geam i-a vazut.
C.C.M.(cum?) este exprimat prin :
-substantiv in: Ac.: A scris cu atentie biletul.
D.: A reusit datorita profesorului.
-numeral in Ac.: Grupul s-a impartit in doua.
-pronume in Ac.:- personal: Se poarta ca mine.
-demonstrativ: Vorbea ca aceea.
-posesiv: A venit fara ai sai.
-verb la modul infinitiv: Pastea fara a se grabi.
-verb la modul gerunziu: Alerga facand semne cu mana.
-adv. de mod: Se imbraca tinereste. El invata bine.
Complement direct
(pe cine ? ce?)
Este exprimat prin:
-substantiv in Ac.: Am cumparat o carte.
L-am vazut pe Ionel.
-pronume personal: L-am vazut pe el
demonstrativ: L-am vazut pe acesta.
posesiv: I-am vazut pe ai mei.
-numeral cardinal: I-am vazut pe cei doi.
ordinal: L-am vazut pe al treilea.
colectiv: I-am vazut pe tustrei.
-verbe la infinitiv: El stie desena.
supin: Are de citit.
gerunziu: Am auzit cantand.
-interjectie: Din padure auzeam cucul.
Complement indirect
(despre cine? despre ce? pentru cine? pentru ce? cu cine? cu ce?)
Este exprimat prin:
-substantiv in Ac.: Vorbim despre vacanta.
D.: Ofer elevului un premiu.
G.: Luptam contra drogurilor.
-pronume in Ac.: Vorbim despre ei.
D.: Lui ii place fotbalul.
G.: Luptam contra lor.
-numeral cu val . subst. in Ac.: Vorbim despre cei doi.
D.: Ofer celor doi un premiu.
G.: Luptam contra celor doi.
-verbe la infinitiv: S-a plictisit a citi.
S-a plictisit de citit.
S-a plictisit citind.
Literatura
Definitii
1.Dialogul este un mod de expunere care consta intr-o serie de replici rostite de cel putin doua persoane.
Intr-o opera literara, dialogul permite caracterizarea personajelor.El este insotit uneori de referiri ale naratorului le personaje sau la actiunea infaptuita de acestea.
Dialogul ca forma de comunicare necisita:
-un emitator si un receptor(interlocutori)
-un mesaj(informatiile communicate)
Intr-un dialog comunicarea este posibila numai atunci cand interlocutorii:
-folosesc un cod comun
-isi transmit infoprmatii:-pe care le inteleg
-carer ii intereseaza
2.In limba romana locul accentului nu este fix.
Cuvintele pot avea accentul:
-pe ultima silaba: basma,masea, castan;
-pe penultima silaba :gradina, sanatate, romana
-pe antepenultima silaba: intuitie,definitie, anticamera;
-pe prima silaba: oamenilor, doctorita, veverita;
Pentru a afla cum se pronunta corect cuvintele este bine sa consultam dictionarele si indreptarele ortografice si ortoepice ale limbii romane.
In unele cazuri accentul are rol de a deosebiintre ele doua forme garmaticale ale aceluiasi cuvant sau douacuvinte cu aceeasi forma dar cu inteles diferit:
-vesela – vesela
Ioana este vesela.
Vesela este in dulap.
GRAMATICA
(INVATATORI, EDUCATORI, LIMBA ROMANA)
CUPRINS
FUNCŢIILE COMUNICĂRII
STILURILE FUNCȚIONALE
FONETICA
LEXICOLOGIE ȘI SEMANTICĂ
PUNCTUAŢIE ŞI ORTOGRAFIE
MORFOLOGIE
FUNCŢIILE COMUNICĂRII
Există şase funcţii ale limbajului, în care sunt angajaţi factorii comunicării(elementele situatiei de comunicare). Funcţiile limbii corespund situării comunicării lingvistice în perspectiva unuia dintre factorii comunicării:
· emițător - funcţia emotivă
· receptor – funcţia conativă
· mesaj – funcţia poetică
· cod - funcţia metalingvistică
· context (sau referent)– funcţia referenţială
· canal de transmitere – funcţia fatică
1.Functia corespunzătoare centrării mesajului pe emiţător este funcţia EMOTIVA, care trădează starea afectivă, sentimentele, valorile morale, capacităţile cognitive şi cultura emiţătorului. Funcţia emotivă a comunicării constă în evidenţierea stării interne a emiţătorului. Aceasta se referă, cum bine se ştie, la capacitatea pe care o avem, ca emiţători, să marcăm poziţia noastră faţă de informaţia pe care o conţine enunţul nostru.
Ea se se realizează la nivelul emotiv al limbajului prin interjecţii, exclamaţii, prin lungirea emfatica a sunetelor. Este semnificativ că intonaţia are un rol deosebit de important în exprimarea poziţiei Emiţătorului. Alte procedee: folosirea diminutivelor şi augmentativelor, preferinţa pentru un anumit termen din seria de sinonime aflată la dispoziţia vorbitorului.
2.Funcţia orientată spre receptorul mesajului este cea CONATIVĂ, ce serveşte laincitarea acestuia la acţiune/respectiv la încetarea acţiunii prin ordine, îndemnuri, rugăminţi, interdicţii, etc. Prin acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la receptor.Funcţia conativă se concentreaza pe strategia lingvistică a contactării receptorului, bazată pe mărci ale vocativului (la substantive, pronume, numerale şi adjective) şi imperativului (mod verbal personal), de propoziţii imperative, exclamative, afirmative şi negative. Constructia mesajului este la modul imperativ prin excelenţă.
3. Funcţia aferentă mesajului este cea POETICĂ, prin care limbajul se orientează spre sine, spre propria organizare. Limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune, cum se vorbeşte, spre deosebire de limbajul ştiinţific, care pune accentul pe ce se spune. Anumite reclame fac apel la acest tip de mesaj, în special reclamele pentru serviciile turistice. Funcţia poetică presupune modul în care este concentrat mesajul poetic de la emiţător spre receptor şi constituie funcţia esenţială a artei verbale. Ea nu apare singură: în poezia epică, unde se întrebuinţeaza formulări la persoana a treia, apare şi funcţia referenţială; în poezia lirică, în care enunţurile sunt la persoana întâi, apare şi funcţia emotivă, iar în poezia liric-adresativă, cu valori retorice, formulate la persoana a doua (oda, epistola, satira), apare şi functia conativa. În opera dramatică, se exploatează din plin resursele oferite de funcţiile limbajului, mai ales factorii de perturbare a comunicării, care creează atmosfera specifică.
4.Funcţia corespunzătoare codului este cea METALINGVISTICĂ, ce are în vedereînţelegerea corectă şi completă a mesajului. Ea presupune intervenţii prin care se verifică folosirea şi înţelegerea cuvintelor, a sensului lor, a implicaţiilor colaterale ale semnelor din cod. Este necesar să se atragă atenţia asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie în perifraze explicative (explicaţii de genul glumesc, desigur). Funcţia metalingvistică are în vedere codul in care se exprima interlocutorii, modul în care funcţionarea nivelurilor limbii (morfologic, sintactic, lexico-semantic etc.) favorizează şi facilitează comunicarea. Comicul de situatii se bazeaza din plin pe functia metalingvistică a comunicarii
5.Funcţia limbajului corespunzătoare contextului este cea REFERENŢIALĂ. Aceasta ilustrează modul de folosire a limbajului pentru a exprima o realitate, o interpretare personală, o imagine, o părere sau o idée, aşa cum o percepe emiţătorul. Funcţiareferenţială transmite informatii despre lumea reală sau imaginară, trimite la context şi stabileşte referentul. Ea poate fi denotativă sau cognitivă, având în vedere informarea, contextul lingvistic şi extralingvistic (social, cultural,) al comunicării.
6. Funcţia limbajului corespunzătoare canalului este cea FATICĂ, interacţională. Ea serveşte la stabilirea relaţiei de comunicare şi la cultivarea interesului pentru aceasta până la încheierea mesajului, prin verificarea funcţionării optime a circuitului. La nivelul contactului social funcţia fatică asigură comunicarea de succes prin amprenta lingvistică degajată.
Majoritatea textelor îndeplinesc mai multe functii, dar hotărâtor pentru includerea într-un stil sau altul, este funcţia dominantă. De pildă:
· emotiva în memorii, confesiuni, comentarii, interpretări critice
· conativă în ordine, decizii, regulamente, discursuri politice, predici, reclame
· poetică în operele literare, dar şi în unele mesaje publicitare
· metalingvistică în analize gramaticale, în dicţionare, în texte cu caracter didactic
· referenţială e dominantă în comunicate oficiale, buletine, chestionare, referate, cronici
· fatică în saluturi şi formule de convenienţă, texte de receptare a mesajului telefonic
Într-un capitol al lucrării „Curiozităţi şi amuzamente ale limbii române” (Editura Brumar, Timişoara, 2012), dr. Octavian Laiu-Despău trece în revistă o serie de categorii speciale de cuvinte. În lucrarea despre limba română din perspectivă ludică, sunt tratate într-un capitol separat cuvinte care au sensuri diferite atunci când au accentul este pus diferit.
De exemplu, „móbilă“ (cu accent pe o), este binecunoscutul substantiv care defineşte obiectul ce serveşte la amenajarea unei locuinţe, în timp ce „mobílă“ (cu accent pe i) este adjectivul atribuit unui obiect/corp care se mişcă, se deplasează/poate fi mişcat.
Autorul precizează că în enigmistică un astfel de joc poartă denumirea de „bariotróp“, iar în dex este definit ca „Joc distractiv care constă în a găsi un cuvânt cu două sau mai multe sensuri, după cum intervine accentul (din grecescul – greu şi – întoarcere)“.
Iată o listă de cuvinte din această categorie, menţionate în lucrarea citată, cu cele două sensuri explicate, în funcţie de accent:
úmbrele – umbréle (contururile unor fiinţe/lucruri – apărători de ploaie)
cása – casá (locuinţă – a sparge, a desfiinţa, a scoate din uz)
fíla – filá (foaie, coală de hârtie – a urmări)
véselă – vesélă (bucuroasă – vasele folosite în bucătărie)
fíle – filé (foi – fâşie de carne)
imóbil – imobíl (clădire – neclintit)
cópii – copíi
pára – pará (fruct – ban, monedă turcească veche)
ácele – acéle
háină – haínă (articol de îmbrăcăminte – rea, răutăcioasă)
parálele – paraléle (bănuţii – care nu se intersectează niciodată)
bórduri – bordúri (comanda unui vehicul – zona trotuarului dinspre carosabil)
cápele – capéle (pelerine scurte – biserică mică, paraclis)
tórturi – tortúri (prăjituri festive, fire de cânepă, ţesături – schingiuiri, suplicii)
módele – modéle (gusturi, preferinţe – repere, manechine, tipare)
consóla – consolá (poliţă – a alina durerea/suferinţa)
colónie – coloníe (parfum – teritoriu cucerit)
vâna – vâná (vas de sânge, filon – a urmări/ucide animale sălbatice)
ópus – opús (indicaţie în muzică, piesă muzicală – contrar, potrivnic)
cúrele – curéle (tratamentele – cingătoarele, benzile)
túrele – turéle (înconjururi, plimbări scurte – locaş blindat la tancuri, avioane, vapoare, cazemate, etc)
sufragíu – sufrágiu ( om de serviciu care servea la masă – drept de vot, sistem de votare, aprobare, asentiment)
bárem – barém (măcar – minimum de rezultate ce trebuie obţinute pentru a promova)
fólie – folíe (foaie subţire din material plastic – veselie, nebunie)
drésuri – dresúri (ciorapi-pantalon – numere de circ cu animale dresate)
pária – pariá (persoană dispreţuită – a pune pariu, rămăşag )
república – republicá (formă de guvernământ a unei ţări – a retipări, a reedita).
Stilul individual și stilurile funcționale.
Stilul functional este o varietate a limbii specializata (individualizata prin particularitati de limba) în redarea continutului unui domeniu sociocultural. Stilurile functionale îsi datoreaza aparitia unor factori extralingvistici: dezvoltarea culturala a societatii, specializarea unui grup de vorbitori pentru o anumita activitate profesionala si cunoastere umana, iar profilul specific al stilurilor functionale este determinat de toti
factorii lingvistici implicati în delimitarea stilurilor colective. Clasificarea stilurilor s-a facut în functie de exprimarea oamenilor, de apartenenta lor la un anume grup social, fapt ce imprima vorbirii sau scrierii anumite particularitati comune grupului respectiv.
Asadar, stilurile limbii române se clasifica în functie de urmatoarele criterii:
Stilul artistic se identifica prin: limbaj conotativ, caracter individual, unicitate (fiecare scriitor are stilul sau personal) si inovare a expresiei; bogatie lexicala, stilistica; polisemie, contextual variabile.
Stilurile nonartistice se remarca prin limbaj denotativ; caracter colectiv; expresie caracteristica prin utilizarea unor formule si constructii consacrate de uz comun si repetabile la nivelul colectivitatii vorbitorilor; claritate, concizie; cuvinte monosemantice se adreseaza intelectului, ratiunii; independenta (sau cât mai putina dependenta) de context. „Stilurile functionale nonartistice mai sunt numite limbaje de specialitate
sau sectoriale” [8, p. 21-22].
Caracteristicile fiecarui stil functional sunt determinate de specificitatea situatiei si a elementelor de comunicare, de functiile si finalitatile mesajului scris sau oral.
Consideram ca pentru identificarea stilurilor functionale ale limbii române este important sa se cunoasca care sunt functiile limbii, deoarece criteriul functiei dominante a limbii prezente într-un anume text este folosit pentru întelegerea corecta a diverselor variante stilistice ale limbajului uman [a se vedea: 9, p. 87-94]. Majoritatea textelor îndeplinesc mai multe functii, dar pentru clasificarea lor la un stil sau altul, la un tip de text sau altul, un rol decisiv îi revine functiei dominante. De exemplu, functia referentiala este dominanta în comunicate oficiale, buletine, chestionare, referate, dari de seama, texte tehnico-stiintifice; cea persuasiva – în ordine, decizii, dispozitii, regulamente, discursuri politice, reclame etc.; cea expresiva – în memorii, confesiuni, comentarii, interpretari critice etc.; cea fatica – în saluturi si formule conventionale, texte de receptare a mesajului telefonic etc.; cea metalingvistica – în analizele gramaticale, în dictionare, în texte cu caracter didactic; cea poetica, în operele literare, dar si în unele mesaje publicitare [8, p. 21-22; 10, p. 16-26].
În cele ce urmeaza vom examina succint stilurile nominalizate anterior, în baza consultarii unor lucrari apartinând mai multor autori (D. Irimia, I. Toma etc.), care au investigat subiectul în discutie.
Stilul beletristic (artistic) are drept caracteristica fundamentala functia poetica (expresiva, sugestiva) a limbajului si se foloseste în operele literare în proza, versuri si în cele dramatice. Tot la acest stil pot fi raportate eseurile, jurnalele, memoriile, amintirile si tot ceea ce se numeste literatura artistica. Stilul literaturii artistice se individualizeaza prin urmatoarele trasaturi:
– utilizarea imaginilor artistice, a cuvintelor cu sens figurat care, prin muzicalitate si forta sugestiva, contureaza imagini plastice în constiinta cititorului;
– dominatia cuvintelor expresive, a figurilor de stil, a topicii si punctuatiei relevante pentru anumite stari afective ale autorului sau pentru ideile pur intelectuale sau notionale ale textului;
– destinatar precis – mai ales imaginatia si sensibilitatea cititorului, ideile fiind asadar, îmbracate în haina expresiei figurate si sugestive a textului beletristic;
– varietatea elementelor lexicale – cuvinte din fondul principal lexical, arhaisme, regionalisme, neologisme, elemente de jargon si argou care au ca scop reflectarea realitatii prin imagini sugestive si crearea unor efecte de natura emotionala;
– dominatia aspectului conotativ asupra celui denotativ, deoarece cuvintele obtin sensuri noi, figurate, prin polisemie si se individualizeaza prin bogatie sinonimica si multitudine de sensuri secundare;
– prezenta valentelor stilistice ale partilor de vorbire;
– valorificarea resurselor expresive ale tuturor nivelurilor limbii: fonetic, lexical, morfologic, sintactic, inclusiv a punctuatiei (fara ca aceasta sa fie considerata ca fiin nivel al limbii);
– exploatarea elementelor de prozodie si de versificatie (în genul liric);
– ocurenta relativ sporita a subiectivitatii limbajului (pronumele pers. de pers.
– eu, ma, mi; verbe la pers. I; invocatii, exclamatii, interogatii retorice; descrieri de natura, care exprima în mod direct trairi, sentimente etc.);
– caracterul individualizat al stilului [13];
– mesajul dominat de functia poetica a limbajului, centrata asupra lui însusi, ceea ce îi asigura limbajului o structura care îl face perceptibil la nivelul formei si adesea usor de fixat în memorie. Prin functia poetica, un mesaj nu mai e un simplu instrument informativ, ci un text interesant în sine: placut, frumos, obsedant, amuzant etc. Pregnanta mesajului e produsa de simetrii, repetitii, rime, ritm, sensuri figurate etc. Functia poetica se manifesta desigur în poezie, dar nu numai în ea; e prezenta în vorbirea curenta, în expresii si locutiuni populare, în sloganuri, proverbe etc.
Exemplu de text artistic: „Avea în sufletul ei ceva ce nu putea sa spuna nimanui, iar aceasta nu pentru ca s-ar fi silit, ci pentru ca nu stia nici dânsa ce are. Se temea ea însasi de sine, simtea c-o apuca din când în când o pornire navalnica si-i vine sa se duca, ea singura nu stia unde, si sa faca, ea singura nu stia ce. Mii si mii de primejdii, nenorociri peste nenorociri, zbuciumari peste zbuciumari, o viata plina de nevoi si de dureri: le presimtea, le vedea, le stia parca pe toate cum vin” [14, p. 44-45].
Stilul stiintific se utilizeaza în lucrarile cu caracter stiintific, tehnic (articole stiintifice, lucrari de specialitate scrise de cercetatori, savanti etc.); comunicarea este lipsita de încarcatura afectiva, accentul cade pe comunicare de notiuni, cunostinte, idei etc., functia limbajului este cognitiva, iar semnificatiile unitatilor lexicale sunt eminamente denotative. Stilul stiintific dispune de urmatoarele caracteristici indispensabile:
– transmiterea informatiilor asupra unor fenomene, obiecte, procese menite sa dezvolte teorii, conceptii si idei, sa relateze rezultatele obtinute prin investigarea diferitor domenii ale realitatii sau sa precizeze tehnologii cu caracter aplicativ;
– realizarea comunicarii prin notiuni stiintifice, rationamente riguroase, clare, precise;
– evidentierea ideilor adresate logicii umane, dar nu sensibilitatii omului;
– utilizarea unui vocabular stiintific, a unor termeni neologici si de specialitate cu circulatie internationala;
– prezenta unor elemente expresive, cuvinte cu valoare afectiva cu scopul de a întari un punct de vedere al autorului, de a sublinia o concluzie, exprimând si adeziunea afectiva a autorului la pozitia intelectuala ilustrata prin argumentatie logica;
– dominatia sensurilor denotative, adica utilizarea cuvintelor în sens propriu, a termenilor de specialitate care vizeaza precizia comunicarii;
– manifestarea apare în trei moduri de comunicare (monolog scris – lucrari, documente, monolog oral – prelegeri, expuneri, dialog oral – dezbateri, colocvii);
– prevalarea functiei exclusiv referentiale;
– respectarea proprietatii termenilor;
– orientarea mesajului de la emitator spre receptor: emitatorul poate fi specializat (chimist, psiholog, medic etc.), în timp ce receptorul poate fi specializat sau nespecializat, astfel încât relatia emitator-receptor poate fi determinata de emitator prin numirea publicului-tinta sau nedeterminata;
– finalitatea mesajului, manifestata în informare, educare, publicitate;
– potentialul emotional al mesajului (critic, polemic, neutru);
– prezenta unui vocabular specific pentru fiecare domeniu stiintific
– utilizarea unor abrevieri, simboluri, semne conventionale, formule stereotip;
– transmiterea informatiei prin diverse tipuri de texte (argumentativ, descriptiv, informativ, explicativ, injoctiv).
– prezenta unor texte specifice: a) expozitive – tratatul, disertatia, studiul, articolul, reflectia, sinteza, eseul, referatul, comunicarea, conferinta, alocutiunea, nota;
b) descriptive: caracterizarea, raportul, informarea, cronica, recenzia;
– identificarea datorita unor calitati generale distincte: obiectivitate, neutralitate, concizie, claritate si precizie [15, p. 244-246].
Exemplu: „Energia cinetica a unui corp aflat în miscare este acea energie datorata miscarii (de translatie) cu viteza v. Ea este egala cu lucrul mecanic.
Stilul publicistic (jurnalistic) este caracteristic atât pentru mass-media scrisa (ziare, reviste, articole de presa ce dezbat distincte probleme economice, culturale, stiintifice, sociale, politice etc.), cât si în cea audiovizuala (editorial, reportaj, interviu, slogan publicitar, stire, declaratie de presa etc.). Modalitatile de comunicare sunt:
- monologul scris (în presa si publicatii), monologul oral (la radio si televiziune), dialogul oral (dezbaterile publice), dialogul scris (interviuri consemnate în scris). Stilul publicistic se individualizeaza prin urmatoarele caracteristici de limba:
– exprimarea clara a mesajului, accesibil cititorului cu o cultura medie, având finalitate concreta informarea publicului si comentarea – pe întelesul tuturor – a ideilor si problemelor de interes public;
– redactarea informatiei în mod clar, succint, precis si la obiect;
– utilizarea unui lexic bogat si variat, menit sa convinga si sa provoace, în acelasi timp, stari afective;
– orientarea spre influentarea opiniei publice (discurs persuasiv);
– exprimarea pronuntata a unei atitudini;
– amalgamarea unor caracteristici de limba specifice celorlalte stiluri;
– mediatizarea evenimentelor;
– utilizarea unor titluri socante, inedite, eliptice (adeseori formate dintr-un singur cuvânt), având menirea sa atraga atentia [15, p. 248-252];
– utilizarea limbii literare, dar si a unor formulari tipice limbajului cotidian;
– receptivitatea la termenii ce denumesc notiuni noi (neologisme), preocuparea pentru inovatia verbala (creatii lexicale proprii), utilizarea unor procedee menite a provoca curiozitatea cititorilor; utilizarea unor constructii retorice (repetitii, interogatii, enumeratii, exclamatii etc.) si a sinonimelor;
– tendinta eliminarii conjunctiilor copulative;
– reflectarea obiectiva a realitatii imediate, inclusiv cu mijloace extralingvistice (fotografie, caricatura, harta, schema, statistica, tabel);
– utilizarea frecventa a unor texte specifice pentru genurile informative (stirea, nota, reportajul, transmisia directa, cronica, afisul, interviul, comunicatul) si pentru cele analitice (articolul de ziar, foiletonul, editorialul, tableta, glosa, recenzia, comentariul, discutia, polemica, caricatura, portretul, pamfletul); aceste forme de texte situându-se la granita cu literatura beletristica în intentie si în ceea ce priveste mijloacele
stilistice folosite.
Stilul colocvial (familiar) se utilizeaza în sfera relatiilor de familie, în viata cotidiana. Se caracterizeaza prin simplitate, degajare si naturalete. Este stilul functional folosit de toti vorbitorii unei limbi si se evidentiaza prin urmatoarele caracteristici:
– potential afectiv deosebit;
– utilizarea spontana, neintentionata a limbii;
– încalcarea frecventa a regulilor gramaticale;
– folosirea elementelor de argou sau jargon;
– manifestarea particularitatilor regionale sau socioprofesionale ale limbajului;
– folosirea diminutivelor, augmentativelor, substantivelor în vocativ sau a verbelor
la imperativ;
– întrebuintarea cliseelor verbale, a abrevierilor de tot felul, a elipsei, ca urmare a vorbirii dialogate, precum si a mijloacelor extraverbale (mimica, gestica) care permit întreruperea comunicarii, restul fiind sugerat;
– utilizarea zicalelor, proverbelor, locutiunilor si expresiilor, prin evitarea cuvintelor abstracte care sunt substituite prin perifraze;
– urmarirea unei finalitati precise a mesajului – informare, educare, divertisment, publicitate [19, p. 103-243].
Pornind de la definitia lui St. Ullmann – „stilistica se ocupa cu valorile expresive si evocative ale limbii” [11, p. 9], St. Munteanu contesta proprietatea termenului stil functional, disociaza limbajul functional de stil, respectiv lingvistica de stilistica.
Si ca urmare ajunge la concluzia ca stilul este propriu stilisticii literare, iar limbajul – stilisticii functionale: „noi credem ca termenul stil îsi gaseste motivarea întrebuintarii lui în stilistica literara, pe care o concepem ca o stilistica a mijloacelor de expresie artistica.
Celelalte stiluri ale limbii literare (neartistice): administrativ, stiintific, publicistic sunt variante functionale ale limbii literare si pot fi desemnate prin denumirea mai veche de limbaje, tot astfel si stilurile popular, familiar, argotic – a caror cercetare ramâne, ca si aceea a limbii literare, pe seama lingvistului, nu a poeticianului. Atât unele, cât si altele intereseaza stilistica nu ca elemente apartinând unor stiluri constituite,
ci ca procedee menite sa creeze efecte de evocare” [12, p. 86-87].
sursa: diacronia.ro
Limbă literară, limbă populară, limbă standard
Limba evoluează după două legi: norma lingvistică (cum se spune) şi norma literară (cum ar trebui să se spună).
Limba pe care o vorbesc şi în care se înţeleg majoritatea românilor, supusă normei lingvistice, se numeşte limbă populară.
Ea include numeroase limbaje individuale (colocviale) sau regionale.
Limba literară, supusă normei literare, constituie aspectul cel mai desăvârşit al limbii întregului popor (Iorgu Iordan) şi se manifestă în comunicarea scrisă.
Literatura foloseşte limba literară, dar şi elemente specifice limbii populare, mai precis, foloseşte toate aspectele limbii.
Formată, probabil, la sud şi la nord de Dunăre, limba noastră, deşi nu are un număr foarte mare de vorbitori, se întinde pe un spaţiu larg, care aminteşte de locul ei de formare. Diferenţele lingvistice dintre grupurile geografice de români sunt neesenţiale, ele manifestându-se mai ales la nivelul vocabularului.
Izolarea geografică şi culturală a condus la o evoluţie particulară pentru fiecare zonă în parte, iar aceste diferenţe au determinat împărţirea limbii române în patru dialecte: dacoromân,aromân, meglenoromân şi istroromân. Dialectul dacoromân se vorbeşte pe teritoriul de astăzi al României, în Basarabia, Bucovina şi în câteva sate de graniţă din Banatul sârbesc, din Ungaria şi din Bulgaria. Acest dialect are mai multe subdialecte (graiuri), foarte puţin diferenţiate, după principalele zone geografice: Moldova, Valahia, Transilvania, Banat, Bucovina şi Basarabia.
Dialectul aromân sau macedoromân este vorbit de aromâni (cuţovalahi, sau zinzari, sau armâni) care sunt răspândiţi în toată Peninsula Balcanică: Grecia, Albania, Macedonia şi Bulgaria. Meglenoromânii trăiesc în Grecia (mai precis în nord-estul oraşului Salonic), în Dobrogea şi în Asia Mică, iar dialectul istroromân se vorbeşte în câteva sate din Istria. Aceste dialecte vin dintr-o perioadă străveche, mai exact din perioada de formare a limbii române, când tracii romanizaţi ocupau întregul spaţiu balcanic; istoria i-a despărţit, i-a spulberat şi pe unii i-a condamnat la dispariţie, căci în afară de dacoromâni, toţi ceilalţi sunt bilingvi, iar numărul lor este în continuă diminuare.
Limba în care comunică oral românii din toate regiunile, adică aspectul cel mai răspândit al limbii vorbite, se numeşte limbă populară; dincolo de diferenţele regionale există cuvinte şi un cod lingvistic comun, care fac posibilă înţelegerea între românii care vorbesc diferite graiuri. Limba vie (vorbită) şi populară (răspândită) se află în permanentă metamorfoză; ea funcţionează conform normei lingvistice, adică acelei legi care impune o formă a vorbirii, un cuvânt sau o anume îmbinare de cuvinte doar pentru că cei mai mulţi oameni se exprimă astfel.
Limba populară constituie baza limbii scrise; aceasta se supune normei literare, adică unor reguli instituite convenţional de către cărturari. Literatura foloseşte şi limba literară şi limba populară, dar fiecare scriitor creează formule şi îmbinări de cuvinte prin care contribuie la înnoirea limbii literare. În funcţie de modificările care au loc în limba populară şi în cea a literaturii se hotărăsc legile după care funcţionează limba literară - aspectul cel mai îngrijit al limbii.
Limba si limbajul
a) Definirea si caracterizarea limbajului
1.Ce este limbajul?
2. Ce este cuvantul?
3. Legea efortului minim
4.Geneza limbajului
b) Functiile limbajului
-intern
-extern
5. Formele limbajului
a) Limba
- este un sistem complex de semne,simboluri si reguli gramaticale. Limba este instrumentul de baza a comunicarii interumane.
Comunicarea cu ajutorul limbii naturale(limba materna a fiecaruia) se desfasoara in cadrul limbajului.
1. Limbajul este activitatea de comunicare interumana prin intermediul limbii iar aspectul psihologic al limbajului este vorbirea. Procesul vorbirii este coordonat de regulile gramaticale care se asimileazaa o data cu insusirea limbii. Limbajul este forma ce a mai evoluata mai rafinata si mai bogata de comunicare. Comunicarea verbala se realizeaza cu ajutorul limbii, este o comunicare simbolica intrucat cuvintele simbolizeaza obiecte, imagini, persoane, situatii.
2. Cuvantul este un instrument mintal remarcabil de puternic: daca imaginea se poate substitui obiectului, cuvantul se poate substitui atat obiectului cat si imaginii acestuia.
Limbajul este instrumentul cel mai important al gandirii si al constiintei
Frecventa de utilizare a cuvintelor este un indicator important pentru diferite domenii de aplicatie cum ar fi de exemplu telecomunicatiile
3. Legea efortului minim stabileste existenta unei relatii inverse intre frecventa si lungimea cuvintelor, in comunicare primeaza legea efortului minim..asa cum glumele scurte sunt cele mai bune, cuvintele cele mai frecvente sunt cele mai scurte. Legea efortului minim se evidentiaza prin limbajul cotidian iar cuvintele sunt prescurtate spre ex: mate in loc de matematica. Unii autori vorbesc de un nou limbaj al SMS-urilor care risca sa afecteze vorbirea tinerilor.
4. Geneza limbajului
De ce se foloseste limbajul? Sau.. de ce vorbim? Probabil pentru ca celelalte mijloace de comunicare nu sunt suficiente sau am mai putea spune ca oamenii vorbesc pentru ca gandesc.
Limbajul este invatat ca o deprindere se bazeaza pe principiul conditionarii, copilul care pronunta mama este recompensat de fiecare data si astfel il va insusi, deci mai intai invatam sa vorbim fiind recompensati iar mai apoi prin repetitii sa se ajunga la vorbirea adultului.
Limbajul este specific doar omului, de asemenea unii autori vin in intampinarea acestui punct de vedere si sustin ca limbajul este o capacitate innascuta a fiintei umane si poate fi insusit intr-o perioada optima situata inainte de pubertate. Mai tarziu zonele creierului specializate in functia limbajului devin prea rigide pentru invatarea unui nou limbaj
Elevii:
Participa la discutii
- ofera exemple practice
- enumera principalele forme ale limbajului
Metode
Expunerea
Explicatia didactica
conversatia
b) Functiile limbajului:
Trei mari categorii ale limbajului care integreaza si alte functii corelate
–functia de comunicare
-functia cognitiva si cea reglatorie
Functia de comunicare este functia specifica si cea mai importanta a limbajului. Prin comunicare se transmite un anumit mesaj care are un anumit continut.
Acestea sunt:
Continutul informational: imagini, descrieri, concepte, teorii
Continutul emotional: transmiterea unor trairi afective prin exprimarea emotiilor si impulsurilor, este o modalitate de descarcare a anumitor tensiuni
Functia cognitiva exprima legatura limbajului cu gandirea. Limbajul este instrumentul de lucru a gandirii: operatiile gandirii se realizeaza prin mijloace verbale, structura logica a gandirii rationamentele. Relatia dintre gandire si limbaj este controversata in psihologie, sunt autori care deriva gandirea din limbaj iar altii invers. Limbajul si gandirea sunt inseparabile si se dezvolta impreuna, se sustin si se intemeiaza reciproc.
Functia reglatorie se poate realiza din „interior” prin mijloacele limbajului intern ca expresie a autoreglajului constient si voluntar sau se poate exercita asupra altora prin comenzi de dirijare, conducere. O alta forma de exercitare a functiei reglatorii este persuasiunea prin care se urmareste modificarea conduitei altuia, inducerea unor stari afective a unor convingeri sau idei.
5.Formele limbajului
Limbajul extern si limbajul intern
Limbajul extern se adreseaza celor din jur fie pe cale orala fie in scris
Limbajul oral sau vorbirea propriu-zisa implica prezenta a cel putin unei persoane careia i se adreseaza mesajul. Comunicarea verbala are un grad ridicat de libertate, nu este supusa unor constrangeri, norme si reguli riguroase
Dialogul- este forma cea mai frecventa de realizare a limbajului oral. Dialogul ia forma schimbului de replici in care fiecare interlocutor asteapta ca celalalt sa-si incheie mesajul.
Conversatia se intretine prin:
-continutul ei
-variate mijloace de expresivitate cum ar fi intonatia sau accentul
-mijloace de expresivitate nonverbala cum ar fi mimica, gestica sau patomimica.
Monologul – este o forma de comunicare verbala unidirectionata dar care valorifica feed-back-ul auditoriului. Monologul este mai riguros trebuie sa tina seama de anumite reguli ale adresarii.
Limbajul scris este inseparabil legat de citit. Scris-cititul constituie deprinderi intelectuale complexe care se insusesc si se perfectioneaza la inceputul scolaritatii. Utilizarea limbajului scris impune regulimult mai stricte decat limbajul oral.In scris nu ne putem permite libertatile dialogului nici macar ale monologului.
Limbajul intern - este forma cea mai evoluataa limbajului care se dobandeste prin interiorizarea limbajului oral.Se desfasoara intr-un plan intern ca vorbire cu sine si ca mijloc de elaborare a ideilor
Daca limbajul oral are un caracter desfasurat in care succesiunea cuvintelor, in limbajul intern citeza de derulare este foarte mare.
Limbajul intern constituie instrumentul de lucru a gandirii; structura interna a gandirii are un caracter propozitional, sunt constructii logice, rationale prin intermediul cuvantului
Locuțiunea dintr-odată NU se scrie dintr-o dată.
„Dintr-o dată mă trezesc cu el la ușă” - este GREȘIT.
Corectă este scrierea dintr-odată...: „Dintr-odată mă trezesc cu el la ușă.”