Gramatica limbii române titularizare/definitivat învățământul primar

ACCENTUL   Pronunțarea mai puternică a unei silabe dintr-un cuvânt se numește accent. Silaba respectivă se numește silaba accentuată.   În limba română acentul nu are loc fix. El poate sta: a) pe ultima silabă: careu, alerga, tipar, marcaj, castan, tablou, calculator, românaș, cărau, dușman, maior, locotenent;   b) pe penultima silabă: cărare, pădure, căldură, bibliotecă, masă, piatră, câmpie, neamuri, apă;   c) pe antepenultima silabă: vrabie, tulbure, prepeliță, imaginea, semnificație, botanică, expresie, strugure;   d) pe o silabă mai îndepărtată față de ultima silabă: veveriță, doisprezece.   Accentul are rolul:   1. de a diferenția uneori sensul cuvintelor: - acele (ceasornicului) - acele (pronume) - torturi (prăjituri festive) - torturi (cazne) - veselă (fetiță) - veselă (totalitatea vaselor folosite la masă) Aceste cuvinte care se scriu la fel dar se pronunță diferit prin accent se numesc omografe.   2.de a pronunța corect cuvintele : duminică, fenomen, caracter, ianuarie, butelie.   3. de a deosebi persoana gramaticală a unor verbe din conjugarea I, la modul indicativ, timpul prezent și perfect simplu: adună (prezent) - adună (perfect simplu) sui (prezent) - sui (perfect simplu) cântă (prezent) - cântă (perfect simplu)   4. de a construi ritmul poeziei: „Sea-ra lim-pe-de și blân-dă Se co-boa-ră pes-te văi.”    (Otilia cazimir)   „În va-duri a-pe re-pe-zi curg. Și vu-iet dau în ca-le.”   (George Coșbuc)

                                                                        SILABA   Silaba este sunetul sau grupul de sunete care cuprinde cel puțin o vocală și care se pronunță printr-o singură deschidere a gurii.   Despărțirea în silabe a cuvintelor se face după următoarele reguli:   1. O consoană aflată între vocale va forma silabă cu următoarea vocală. Exemplu: a-pă, ca-să, dru-meț, pla-să, ma-re, te-le-fon.   2. Două consoane aflate între vocale, se despart, intrând fiecare într-o silabă. Exemplu: car-te, des-tul, sal-bă, var-ză.   Excepție: dacă a doua consoană este „r” sau „l”, amândouă consoanele intră în aceeași silabă.   Exemplu: co-dru, fe-tru, pia-tră, o-braz-nic, a-tlas, a-tlet, a-flu-ent, o-blon, ma-tla-sat, a-cru.   3. Când există un grup de două, trei sau mai multe consoane, despărțirea se va face între prima și a doua consoană.   Exemplu: dis-pre-țu-it, cin-stit, îm-bră-cat, în-tre-ru-pe-re, an-tract, sur-priza.   Exceptie: În cazul grupurilor de consoane „lpt”, „mpt”, „nct”, „rct”, „rdv”, „ptf”, „ncs”, despărțirea în silabe se va face între a doua și a treia consoană.   Exemplu: arc-tic, scul-ptor, somp-tu-os, func-ți-e, jert-fă, onc-tu-os, sand-vici, punc-ta-re, jonțne.   4. Vocalele în hiat se despart intrând în silabe diferite.   Exemplu: cre-a-ție, po-e-zi-e, co-o-pe-rant, i-ma-gi-na-ție-e, a-cro-ba-ți-e.   La despărțirea în silabe a unui cuvânt derivat sau compus se va ține seama de componentele lui.   Prefixul va forma întotdeauna silabă.   Exemplu: i-re-al, sub-li-ni-at, sub-o-fi-țer, des-pa-che-tat, dez-or-do-nat, ante-vor-bi-tor, con-ce-tă-țean, anti-co-a-gu-la-re, post-o-pe-ra-tor, extra-or-di-nar, în-no-rat, pre-fa-ce-re, re-e-xa-mi-nat, des-ză-pe-zi-re.   Cuvintele compuse se despart între ele.   Exemplu: de-plin,  ast-fel,  ori-ca-re,  bi-ne-voi-i-tor,  rău-fă-că-tor,  drept-unghi,  opt-spre-zece.     APLICAȚII:   1.  Desparte în silabe următoarele cuvinte, specificând regula folosită: a) păine     ..................................... b) tablouri ..................................... c) desen    ..................................... d) cadru     ..................................... e) calculator................................... f) acritură    ...................................   2. Scrie câte un cuvânt în care să existe grupul de sunete „lpt” și „rct”, apoi desparte cuvintele în silabe. ....................................................... ......................... ....................................................... .........................   3. Alege numai grupa de cuvinte în care despărțirea în silabe este corectă:   a. sanc-tu-ar,   bru-tă-rie,   dez-mem-brat; b. su-bo-fi-țer,  li-ni-a-tu-ră,  aro-drom; c. des-com-pus,  alfa-be-tar,  no-ro-ios.   4. Desparte în silabe cuvintele scrise cursiv (înclinat) din enunuțurile de mai jos:   a) Pe obraz i se citea bucuria de a fi reușit. b) Ținuturile arctice sunt mereu acoperite de gheață. c) Musafirii priveau spre obloanele acoperite de draperii grele de catifea

Familia lexicală este alcătuită din totalitatea cuvintelor formate prin derivare, prin compunere și prin schimbarea valorii gramaticale de la un cuvânt de bază (legate ca sens):   - cuvînt de bază = cuvântul - titlu din dictionar - rădăcina (radicalul) = segment de litere comun tuturor cuvintelor din familia lexicală respectivă   Exemplul 1: - floare - cuvânt de bază                        flor - rădăcină + sufixe și prefixe = familie lexicală: florărie, florar, inflorit, neînflorit, reânflorit, înfloritură, ânfloritoare, floricică etc   Exemplul 2: - a face = cuvânt de bază                           fac - rădăcină: facere, făcător, făcătură, a desface, desfacere, desfăcut, nedesfăcut, prefăcut, neprefăcut, prefacere,, prefăcătorie, a contraface, făcut etc.   Rădăcina poate avea alternanțe vocalice, consonantice sau mixte. - tema lexicală = rădăcină + sufix și/sau prefix   Exemplu: neîncrezător = ne + încrezător  încrezător = increz + ător  încrez   = în + cred (rădăcina verbului a crede)    * Rădăcina se compune din literele cuvântului de bază, nu din derivate : verde - verzui, înverzire etc.,rădăcina este verd nu verzi (apoi are loc o alternanță consonantică)_   * Chiar dacă unele cuvinte au aceeași rădăcină, dacă nu sunt legate ca sens nu fac parte din aceeași familie lexicală : procuror, a procura, față, răsfățat

Valorile morfologice ale lui “a”   Nr. Crt. Valoarea morfologică Exemple 1 Substantiv Când am avut de analizat, am găsit un “a” în text.   2 Articol hotărât Fata este cuminte.   3 Articol demonstrativ - A de colo e baba Rada! (cea) 4 Articol posesiv Cartea este a mea.   5 Interjecţie Aaaaa, ce frumos e aici!   6 Verb auxiliar (a avea) A efectuat tema corect. (ajută la formarea timpului perfect compus) 7 Prepoziţie “A iubi înseamnă a suferi”. (N. Iorga)     Valorile morfologice ale lui “i”   Nr. Crt. Valoarea morfologică Exemple 1 Substantiv Am subliniat un i în text.   2 Articol hotărât Copiii au plecat în excursie   3 Pronume personal (forma neaccentuată) Pron pers. cu valoare neutra. I-am spus să vină la mine.   Da-i cu bere da-i cu vin. 4 Verb (forma scurtă a verbului “a fi”) Afară-i linişte.          (este) 5 Interjecţie Iiii, ce m-am fript!       Valorile morfologice ale lui “o”   Nr crt Valoarea morfologică Exemple 1 Substantiv Un o din text este articol.   2 Articol nehotărât Avea o carte pe masă.   3 Pronume personal (forma neaccentuată) Am văzut-o trecând pe stradă. 4 Numeral O carte se află pe masă, iar alte trei în ghiozdan. 5 Verb auxiliar (forma veche a verbului “a voi”) O merge el dac-o putea. 6 Interjecţie O, brad frumos!             LUI – VALORI MORFOLOGICE   ART. HOT. ENCLITIC – Cartea elevului e noua. ART. HOT. PROCLITIC – Ii dau lui Ion o carte. PRON. PERS. – Carte lui este frumoasa.

În limba română, se vorbește adesea greșit. Adică, se folosesc sintagme sau expresii incorecte, fiind percepute ca fiind corecte. Sunt des întâlnite pleonasmele prin folosirea unor cuvinte în plus, dar și alte erori gramaticale. Iată câteva dintre cele mai frecvente greșeli întâlnite în gramatică și comunicare în limba română: “Nu sunt total de acord cu tine!” – greșit. Corect este “Nu sunt de acord cu tine!” sau “Nu sunt în totalitate de acord cu tine!” “Am vise grandioase” – expresie greșită. Corect este: “Am visuri grandioase.” Precizăm că visele sunt imaginile și procesele psihice care survin în timpul somnului, iar idealurile la care sperăm sunt visuri. Așadar, nu trebuie să confundăm aceste sensuri. “Îmi cer scuze” – greșit. Folosind expresia „îmi cer scuze” înseamnă că îţi ceri singur scuze. În momentul în care te adresezi unei altei persoane, ar trebui să spui “Îţi cer scuze” sau “Îți prezint scuze”.  Normele de politeţe ne sugerează faptul că scuzele ar trebui să fie prezentate, şi nu cerute. “Am luat la cunoştinţă” – formulare greșită. Corect este “Am luat cunoştinţă (de ceva)”. “Te-aș ruga să iai ceva din magazin.” – în acest caz, este greșită conjugarea verbului la persoana a doua singular. Corect este să iei. Eu iau, tu iei, el/ele iau. “Să crești mare!” În acesc caz, vorbim de un pleonasm. Este firesc faptul că omul când crește, se face mare. Nu-i așa?  La o adică, poți spune “Să crești sănătos!” “Părerea mea personală este…” – greșit! Din nou, vorbim de un pleonasm. Este evient că este părerea ta este personală, deci poți să nu mai specifici acest lucru. Corect este “Părerea mea este…”. “În această perioadă sunt mai muți viruși.” Pluralul corect este virusuri. Confuzia vine de la faptul că există şi pluralul viruşi, dar acesta se referă la virusul informatic. Asta înseamnă că ambele forme sunt corecte, dar au altă semnificație. “În această perioadă sunt mai multe virusuri.” este corect. “Eu vroiam să mă mărit.” – greșit! Corect este “Eu voiam să mă mărit.” “Nu se merită să-ți cheltuiești banii!” – greșit. Corect este “Nu merită să-ți cheltuiești banii!” O altă observație: atunci când vor să evite o cacofonie, mulți folosesc conjuncția “și” ca o intercalare care salvează, oarecum, comunicarea. De exemplu “Ca colaborator, nu sunt de acord u acest proiect.” În acesc caz, mulți intervin cu conjuncția și, formând fraza: “Ca și colaborator, nu sunt de acord u acest proiect.” Ei bine, asta nu e cea mai fericită variantă de exprimare! Ai putea formula propoziția și altfel, de exemplu: “În calitate de colaborator, nu sunt de acord cu acest proiect.”