Gramatica limbii române titularizare/definitivat învățământul primar

    Complementul circumstanțial de scop   Este partea secundară de propoziție care arată scopul unei acțiuni.   Subliniază complementele circumstanțiale de scop din enunțurile de mai jos, precizând partea de vorbire prin care se exprimă și cazul acestora: - Mara a crescut doi copii și pentru amândoi a făcut multe sacrificii. - Pentru tuns și vopsit mama plătește separat. - Cu scopul acesta l-am căutat, pentru a pune la punct toate detaliile excursiei. - Se grăbea pentru a ajunge acasă înaintea înserării. - În vacanță am plecat la pescuit cu toți prietenii mei și ne-am distrat pe cinste. - Pentru a vă vindeca trebuie să beți ceai de mătase de porumb. - Are Evaluarea Națională peste două luni și în vederea acesteia studiază neîncetat. - Noi vrem să cumpărăm o casă și facem economii pentru a ne îndeplini visul. - Bunicul ne-a adus un joc nou pentru a nu ne plictisi. - El a acționat în scopul amândurora. ”Noi am plecat de-acasă voioși la vânătoare/ Prin munți la cerbi, la iepuri, la urși, la căprioare.” (V. Alecsandri) ”În vederea unei așteptări mai lungi, m-am rezemat de parapetul podului.” (Mateiu I. Caragiale) ”El și cu Strâmbă-Lemne au pornit la vânat.” (Ion Creangă) ”Părând pe veci a răsări,/ Din urmă moartea-l paște,/ Căci toți se nasc spre a muri/ Și mor spre a se naște.” (M. Eminescu) Precizează elementele regente ale complementelor circumstanțiale de scop din enunțurile următoare: În scopul scrierii unei compuneri, am citit un articol. A luat-o la picior spre a nu întârzia. Haide la plimbare! Notează cu A (adevărat) sau F (fals) enunțurile de mai jos: Complementul circumstanțial de scop poate avea ca regent un adjectiv. În enunțul ”Bătrânul a sunat pentru a stabili ultimele detalii” există două complemente circumstanțiale de scop. Numeralul colectiv din secvența ”Are două teze pe semestru și în scopul amândurora repetă toată materia” este complement circumstanțial de scop. În enunțul ”Intenționat nu a venit, ca să se odihnească” există o locuțiune adverbială de scop. Complementul circumstanțial de scop din secvența ”S-a pregătit pentru susținut examenul de șofat” este exprimat prin verb nepredicativ. Construiește enunțuri în care să ai complemente circumstanțiale de scop exprimate prin: Pronume demonstrativ în G= Numeral cardinal în Ac= Locuțiune adverbială de scop= Substantiv comun în Ac= Pronume personal în G= Verb la modul infinitiv= Realizează expansiunea complementelor circumstanțiale de scop obținute mai sus în propozițiile corespunzătoare.

PRONUMELE   Pronumele este partea de vorbire flexibilă care ţine locul unui substantiv. Pronumele personal desemnează persoanele care participă direct sau indirect la actul comunicării.   Funcţii sintactice 1. Subiect: Noi pregătim un spectacol. 2. Nume predicativ: – nominativ: Elevul este el. – acuzativ: Florile sunt pentru ea. – genitiv: Cărţile sunt ale lui. 3. Atribut pronominal prepoziţional: Ei au vorbit cu respect despre ea. 4. Complement direct: Am văzut-o pe ea. 5. Complement indirect: – dativ: I-am dat cartea. – acuzativ: Se bizuie pe mine. 6. Complement de agent: Cartea este scrisă de el. 7. Complement circumstanţial de mod: Învaţă ca mine. 8. Complement circumstanţial de loc: S-a aşezat lângă el. 9. Complement circumstanţial de timp: Am sosit după el.   Dativul posesiv Dativul posesiv este exprimat prin formele neaccentuate ale pronumelui personal. Dativul posesiv determină: – un substantiv: mâna-ţi albă – un adjectiv: alba-ţi mână – un verb: Ţi-am ascultat sfatul. Funcţie sintactică: atribut pronominal (în cazul dativ). Atunci când se leagă prin cratimă de o propoziţie, are funcţia sintactică de complement circumstanţial: El stă înainte-i. Dativul etic Dativul etic se exprimă prin formele neaccentuate ale pronumelui personal. Exemplu: Mi şi-l luă şi mi ţi-l trânti… Dativul etic nu are funcţie sintactică.

Rolul utilizării cratimei Atunci când ni se cere să explicităm rolul cratimei într-o construcție lexicală, morfologică sau sintactică,  trebuie să avem în vedere următoarele situații:   1)  Din punct de vedere fonetic: –  elidarea unui sunet la început de cuvânt: ”rimă-mbrățișată”,  ”lucru-nceput”, ”carte-nchisă” etc.; –  elidarea, dispariția, suprimarea unui sunet la sfârșit de cuvânt. ”printr-o”, ”dintr-o”,  ”într-o” etc.; –  evitarea hiatului: ”fereastră-ntredeschisă”, ”speranță-mplinită”, ”față-ntristată” etc.; – transformarea unui hiat în diftong: ”de-abia”, ”de-acolo”, ”de-alaltăieri”etc. – evitarea unui diftong: ”clar-această zi” (clară această zi), ”duioas-aducere-aminte” (duioasă aducere-aminte) etc.; – evitarea unui triftong: ”vorbea-ntre dinți” (vorbea între dinți), ”spunea-ntr-o doară” (spunea într-o doară) etc.;   2)  Din punct de vedere morfologic: – marchează rostirea împreună, în aceeași silabă, a două cuvinte (părți de vorbire) diferite (se poate specifica valoarea lor morfologică):”speranțe-nșelătoare”: cratima marchează rostirea în aceeași silabă a două părți de vorbire diferite: substantivul comun, simplu ”speranțe” și adjectivul propriu-zis ”(î)nșelătoare; ”spunându-mi-se”: cratima marchează rostirea împreună a trei cuvinte diferite: verbul la gerunziu ”spunând(u)”, pronumele personal ”mi” (caz D, formă neaccentuată), pronumele reflexiv propriu-zis ”se” (caz Ac., formă neaccentuată);   3)  Din punct de vedere prozodic, folosirea cratimei are ca efect: – micșorarea numărului de silabe: ””Turmele-l urc, stele le scapără-n cale” (12 silabe în loc de 14 silabe) și deci păstrarea constantă a măsurii versurilor; – menținerea ritmului: ”Parc-ascult și parc-aștept” (UU_ UUU_) (anapest, peon 4); – păstrarea rimei: ”Aproape de speranța-mi/Se scurge tainic viața-mi” – rimă feminină (se termină fiecare vers într-o vocală), perfectă (ultima silabă coincide perfect); – conservarea structurii (strofice) a poeziei;   4)  Din punct de vedere stilistic: – obținerea unor figuri de stil sonore: – aliterația:  ”Speranța-nvie primăvara/În fiecare vis când vine seara…”(se repetă consoanele ”v”, ”r” și ”n”); este și asonanță, se repetă vocala accentuată ”a”; – asonanța: ”Cuvânt-aproape de un dulce gând (…)” (este accentuată vocala ”â” ); este și aliterație, se repetă consoana ”n”, ”p” și ”d”;  prin realizarea figurilor de stil sonore se obține muzicalitatea versurilor sau rima interioară;   N.B. Elementele de prozodie se pot încadra în categoria mai largă a stilului.   Cratima (”-”) este un semn ortografic și de punctuație, în anumite situații:   Semn ortografic între două părți de vorbire diferite: ”Dulce-această veste” (leagă două părți de vorbire diferite); Semn ortografic în interiorul aceleiași părți de vorbire:”Ieri-alaltăieri”,”După-amiază”, ”nord-vest”, ”bun-gust”, ”Maria-Elena”,”roșu-albăstrui”,”aproape-departe”, ”târâș-grăpiș”(leagă termenii unui adevrb de timp compus, substantiv comun sau propriu compus, ai unui adjectiv compus, ai unui adverb de loc sau de mod compus etc.); Semn ortografic într-o locuțiune : ”dintr-odată” (cratima marchează rostirea împreună, în aceeași silabă, a două părți de vorbire diferite: prepoziția simplă ”dintr(e)” și adverbul de timp ”odată”, partea de vorbire obținută fiind o locuțiune adverbială de mod; ”într-adins”, ”de-a berbeleacul”, ”de-a dura”, ”de-a v-ați ascunselea”, aduceri-aminte , ”ucigă-l toaca”, ”ducă-se pe pustii” etc. (locuțiuni adverbiale,  verbale, substantivale etc.); Semn ortografic într-o expresie : ”și-au dat arama pe față”; ”s-au dat de ceasul morții”, ”în cel de-al doisprezecelea ceas” etc. Semn de orografie între două numerale cardinale, două substantive, două adverbe, două adjective  etc. : ”anii ’80 -’90”, ”viitor-trecut”, ”bine-rău”,  ”repede-încet”, ”devreme-târziu”,”bun-rău” ”frumos-urât”, ”prost-deștept”, ”bogat-sărac” etc;  Leagă un numeral ordinal de particula morfologică ”a” (morfem): a XII-a F; a IXL-a (a patruzecea), a CIX-a (a o sută noua), a MXIX-a (a cinci sute nousprezecea) etc.; Semn de ortografie ”-ntr-această primăvară” (ține locul unui apostrof; în propria poezie). Când este semn de punctuație, cratima se numește linie de dialog sau linie de pauză. Linie de dialog: ” – Ionel, Ionel, vin’ la mama!…” Linie de pauză: înaintea unei explicații: ”Identificarea – adică găsirea în text – a unor construcții pleonastice”; înaintea unei enumerații: Toate formele de relief – munții, dealurile, câmpiile, șesurile, pot fi găsite în țara noastră” etc. N.B. Când este linie de dialog sau linie de pauză  are o formă ușor diferită: ” – ”. De fapt, cratima, linia de dialog și linia de pauză sunt trei lucruri diferite.

    Într-un capitol al lucrării „Curiozităţi şi amuzamente ale limbii române” (Editura Brumar, Timişoara, 2012), dr. Octavian Laiu-Despău trece în revistă o serie de categorii speciale de cuvinte. În lucrarea despre limba română din perspectivă ludică, sunt tratate într-un capitol separat cuvinte care au sensuri diferite atunci când au accentul este pus diferit.     De exemplu, „móbilă“ (cu accent pe o), este binecunoscutul substantiv care defineşte obiectul ce serveşte la amenajarea unei locuinţe, în timp ce „mobílă“ (cu accent pe i) este adjectivul atribuit unui obiect/corp care se mişcă, se deplasează/poate fi mişcat.     Autorul precizează că în enigmistică un astfel de joc poartă denumirea de „bariotróp“, iar în dex este definit ca „Joc distractiv care constă în a găsi un cuvânt cu două sau mai multe sensuri, după cum intervine accentul (din  grecescul – greu şi – întoarcere)“.     Iată o listă de cuvinte din această categorie, menţionate în lucrarea citată, cu cele două sensuri explicate, în funcţie de accent: úmbrele – umbréle (contururile unor fiinţe/lucruri – apărători de ploaie) cása – casá (locuinţă – a sparge, a desfiinţa, a scoate din uz) fíla – filá (foaie, coală de hârtie – a urmări) véselă – vesélă (bucuroasă – vasele folosite în bucătărie) fíle – filé (foi – fâşie de carne) imóbil – imobíl (clădire – neclintit) cópii – copíi pára – pará (fruct – ban, monedă turcească veche) ácele – acéle háină – haínă (articol de îmbrăcăminte – rea, răutăcioasă) parálele – paraléle (bănuţii – care nu se intersectează niciodată) bórduri – bordúri (comanda unui vehicul – zona trotuarului dinspre carosabil) cápele – capéle (pelerine scurte – biserică mică, paraclis) tórturi – tortúri (prăjituri festive, fire de cânepă, ţesături – schingiuiri, suplicii) módele – modéle (gusturi, preferinţe – repere, manechine, tipare) consóla – consolá (poliţă – a alina durerea/suferinţa) colónie – coloníe (parfum – teritoriu cucerit) vâna – vâná (vas de sânge, filon – a urmări/ucide animale sălbatice) ópus – opús (indicaţie în muzică, piesă muzicală – contrar, potrivnic) cúrele – curéle (tratamentele – cingătoarele, benzile) túrele – turéle (înconjururi, plimbări scurte – locaş blindat la tancuri, avioane, vapoare, cazemate, etc) sufragíu – sufrágiu ( om de serviciu care servea la masă – drept de vot, sistem de votare, aprobare, asentiment) bárem – barém (măcar – minimum de rezultate ce trebuie obţinute pentru a promova) fólie – folíe (foaie subţire din material plastic – veselie, nebunie) drésuri – dresúri (ciorapi-pantalon – numere de circ cu animale dresate) pária – pariá (persoană dispreţuită – a pune pariu, rămăşag ) república – republicá (formă de guvernământ a unei ţări – a retipări, a reedita).

LIMBA LITERARA - TRASATURI GENERALE, STILURI SI REGISTRI Limba literara. Limba literara reprezinta varianta ingrijita (standard) care respecta normele unei limbi. In limba exista variante specifice, numite stiluri personale si stiluri nonartistice care sunt : -tehnico-stiintific -administrativ -publicistic -artistic -beletristic Trasaturile generale ale stilurilor -precizia – utilizarea termenilor adecvati tipurilor de mesaj -proprietatea termenilor – cunoasterea sensului cuvintelor -puritatea – utilizarea elementelor acceptate de norma literara -claritatea – exprimarea logica coerenta -corectitudinea – respectarea normelor limbii -concizia – o fraza trebuie sa exprime o singura idée   Stilul tehnico-stiintific – transmite informatii concrete tehnice sau stiintifice -se caracterizeaza prin persoana a –III-a a verbelor (obiectivitate) -nu intalnim figuri de stil -este respectat vocabularul de specialitate -folosirea unor termeni internationali -verbele sunt la timpul prezent -pot sa apara conectorii -emitatorul este unul specializat Stilul juridico-administrativ – emitatorul este impersonal -structura specifica (standard) -enunturile lipsite de ambiguitate, sa nu poata fi interpretabile -sunt folosite ca sens propriu si apar neologismele Stilul publicistic -trebuie sa aiba titlu care sa atraga receptorul -un subiect la zi care sa prezinte interes -imprumuta idei din diverse domenii in functie de publicul caruia i se adreseaza -poate influenta publicul -informatiile sunt clare, succinte si sunt imbinate din diferite registere stilistice aparand limbajul colocvial (conversatia familiara) -lexical e bogat, se imbina sensul conotativ (figurat) cu sensul denotativ(précis, comun,obisnuit) -limbajul trebuie sa fie accesibil publicului   Stilul artistic – specific literaturii beletristice -trasatura principala acestui stil este bogatia lexicala(regionalism,arhaisme,argou,jargon,etc) -textele artistice se adreseaza cititorului -se intalnesc sensuri multiple ale termenilor si unele neobisnuite -intalnim figuri de stil si imagini artistice -topica si punctuatia sunt folosite pentru a sublinia anumite stari -stilul este individual   Registre stilistice 1)Registrul cult – care respecta normele limbii literare, fraza este elaborata si apar neologismele 2)Registrul popular – nu respecta mereu normele limbii si apar deosebiri de ordin semantic sau fonetic in functie de fiecare regiune 3)Registrul colocvial – este folosit in general intre rude, prieteni caracterizat prin variatie stilistica si expresivitate 4)Registrul argotic – utilizat de anumite categorii sociale pentru a nu fi intelese de persoanele care se afla in afara grupului 5)Jargonul – utilizarea unor neologisme din snobism (ex: Chirita de V.Alecsandri) 6)Registrul regional – presupune folosirea termenilor specifici unor anumite regiuni 7)Registrul arhaic – folosirea unor termeni iesiti din limba