Comunicarea educationala cursuri

Factori perturbatori – erori in evaluarea scolara   În aprecierea si notare exista o serie de distorsiuni datorita unor efecte perturbatoare sau factorilor de personalitate  care tin atât de profesor cât si de elev. Evaluarea defectuoasa poate cunoaste mai multe ipostaze: – notarea strategica – practicata la începutul activitatii pentru a tine elevii sub control, sub amenintarea notelor slabe sau a nepromovarii; – notarea sanctiune– care nu are nimic de-a face cu achizitiile sau performantele elevilor ci cu anumite atitudini considerate neacceptabile; – notarea eticheta  – prin notarea pe termen lung dupa aceleasi pareri favorabi- le/nefavorabile, sau în concordanta cu celelalte note ale elevului.   Cei mai multi factori perturbatori  privesc activitatea profesorului. Situatiile cel mai frecvent întâlnite sunt:   – Efectul „Halo” – profesorul realizeaza aprecierea elevilor prin prisma unei evaluari initiale si prin generalizarea notarii la toate disciplinele. În virtutea judecatii anticipative profesorul nu mai remarca progresele sau partile pozitive ale elevului slab, dupa cum nici minusurile celui bun. O alta forma a efectului halo este  eroarea de generozitate care se rasfrânge asupra unui colectiv atunci când nu se doreste patarea onorii clasei, sau  scolii si profesorii manifesta o indulgenta nejustificata. O alta forma este efectul de blândete asupra persoanelor cunoscute si de severitate asupra noilor veniti. Pentru a corecta aceste tendinte    scoala poate recurge la anonimatul probelor scrise sau la recurgerea la corectori de la alte   scoli.   – Efectul de ancorare– supraevaluarea unor rezultate deoarece pun în lumina elemente neasteptate, mai putin frecvente, care vor constitui baza unor noi grile de corectare a raspunsurilor.   – Efectul Pygmalion– anticipatiile sau predictiile profesorului asupra performantelor elevilor sfârsesc prin a se produce/adeveri, datorita influentarii constiente sau inconstiente a comportamentului elevilor. Încrederea în posibilitatile elevilor  si încrederea în reusita lor constituie un puternic factor motivational, care sfârseste prin cresterea performantelor acestora.   – Stilul personal al evaluatorului  – fiecare profesor are propria sa grila de apreciere, fie bazata pe reproducere cantitativa, fie pe originalitate. Altii noteaza mai generos, altii mai exigent, altii prefera notele de mijloc. Unii considera nota o modalitate de încurajare, altii de constrângere. O consecinta neplacuta a efectului apare atunci când elevii aflati în competitie sunt evaluati cu grade de exigenta diferita.   – Efectul tendintei centrale-apare mai ales în cazul profesorilor începatori care din dorinta de a nu gresi sau subaprecia elevii acorda note în jurul valorilor medii.   – Efectul de similaritate–  apare atunci când profesorul se ia drept reper pe  el însusi. De exemplu, profesorii care au experienta de fosti „premianti” sau au copii cu rezultate excelente, vor avea tendinta de a fi mai severi si invers.   – Efectul de contrast-apare atunci când un elev primeste o nota mai buna sau mai slaba datorita comparatiei cu rezultatul anterior. Dupa o nota slaba un rezultat bun va parea si mai bun, sau dupa un candidat foarte bun, urmatorul care este mediocru va parea mult mai slab.   – Efectul de ordine-se refera la inertia aprecierii (notarea concomitenta cu aceeasi nota) desi între raspunsuri exista diferente calitative. Se datoreaza mai ales factorilor ca oboseala, indispozitia, lipsa de interes etc.   – Eroarea logica-se refera la înlocuirea parametrilor de performanta urmariti cu alte consideratii, care în realitate sunt elemente secundare, cum ar fi efortul depus pentru a ajunge la rezultat, constiinciozitatea, acuratetea stilul sau sistematicitatea expunerii etc. de   si uneori acest efect se justifica, el nu trebuie sa devin a o regula, deoarece creste riscul de subiectivitate în notare.   Simpla constientizare a acestor efecte si dorinta de crestere a obiectivitatii notarii sunt în masura sa diminueze efectele perturbatoare asupra notarii, sa creasca încrederea elevilor în obiectivitatea si buna credinta a evaluatorului, sa creasca prestigiul profesorului   si institutiei   scolare.   O alta controversa este legata de „pedagogia curbei lui Gauss” sau de stilurile de notare/apreciere a rezultatelor pe care le promoveaza profesorii. Acestea pot fi grupate în trei categorii: stilul sever, stilul generos  si stilul moderat.   a)Stilul severapare atunci când profesorul pune mai mult de jumatate din note sub nota de trecere sau la limita acesteia. În general, pedagogii considera ca severitatea excesiva demotiveaza elevii fapt care este de natura sa  reduca performanta   scolara în loc sa o creasca. De aceea, acest stil de notare trebuie evitat.   b)Stilul generoseste situatia invers a celei de mai sus. Conform acestui model majoritatea notelor (60% si peste) sunt situate peste nota de trecere. Acest tip de evaluare are o functie preponderent  motivationala, punând accent pe toate posibilitatile intelectuale ale scolarului  si bazându-se  si pe sprijinul parintilor pentru a obtine cele mai bune rezultate de la toti elevii. c)Stilul moderat sau pedagogia „curbei lui Gauss”, reprezinta un curent bazat pe rezultate statistice, pedagogia practica dar  si pe teoria „învatarii depline”, potrivit caruia 80% din populatia   scolara sunt capabili sa- si însuseasca materia din programe daca dispun de timpul necesar iar distributia notelor se înscrie aproximativ în modelul gaussian  60. Potrivit acestui model, factorul motivational este asigurat prin diferentierea notarii, iar reusita  scolara obtinuta printr-un cumul de factori. Practica didactica nu reuseste totdeauna sa diferentieze elevii în mod obiectiv, de aceea învatamântul frontal trebuie completat cu cel diferentiat. Chiar daca distributia initiala a aptitudinilor elevilor poate fi reflectata în curba lui Gauss, evolutia lor pâna la finalul procesului de instruire ramâne o necunoscut a asupra careia profesorii trebuie sa se aplece fara prejudecati sau modele prestabilite, în ultima instanta de maiestria si dedicatia lor depinzând performantele   scolare. Practica docimologică scoate în evidenţă numeroase disfuncţii şi dificultăţi în evaluarea corectă şi obiectivă a rezultatelor şcolare. Dintre cauzele care generează distorsiuni subiective în evaluare, amintim: – alegerea defectuoasă a metodelor şi strategiilor de evaluare în raport cu obiectul evaluării (ceea ce se evaluează) sau cu obiectivele evaluării (ce se doreşte să se realizeze) – unele particularităţi ale relaţiei dintre profesor şi elevi, cu componentele ei afectiv-titudinale – influenţe datorate contextului pedagogic în care se efectuează evaluarea (nivelul general al clasei, politica şcolii în materie de evaluare, salvgardarea ,,imaginii” şcolii, etc.) Soluţia ar consta nu dintr-o desubiectivizare a evaluării (ceea ce nu este nici posibil, nici de dorit), ci dintr-o ancorare responsabilă în actul evaluativ, realizând optimizare între obiectivitate şi subiectivitate (a profesorului, dar şi a elevului), eliminând ceea ce îndeobşte este eroare, deviere grosolană de la normele deontologice.                                                                                                         Distorsiunile în notare apar şi prin implicarea factorilor de personalitate, atât cei care ţin de profesor, cât şi cei care ţin de elevi. Starea de moment, oboseala şi factorii accidentali pot favoriza, de asemenea, apariţia unor erori în evaluare. Nu mai puţin prezent este stilul didactic deficitar (din nepricepere, necunoaştere, lipsă de experienţă, rea-voinţă) care îl poate caracteriza pe profesor.

Comunicarea a fost definita ca o formă particulară a relaţiei de schimb între două sau mai multe persoane, două sau mai multe grupuri. Esenţiale pentru actul comunicării sunt:  1) relaţia dintre indivizi sau dintre grupuri,  2) schimbul, transmiterea şi receptarea de semnificaţii,  3) modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajati.   Elementele  comunicării didactice sunt: emiterea mesajului didactic de către profesor sau de o altă sursă de informaţie, de la o anumită distanţă; canalul prin care se transmite mesajul; receptarea mesajului de către elevi; stocarea şi prelucrarea lui în scopul luării deciziilor (formularea răspunsurilor de către elev, a corectărilor sau a completărilor de către profesor).   TIPURI DE COMUNICARE :   Dupa nivelul interactiunii: intraindividuala interpersonala de grup de masa publica sau mediatica.     Dupa   tipul de cod utilizat verbala   (orala     si scrisa) paraverbala nonverbala.     Dupa canalul utilizat directa (nemijlocita) mediata (când se folosesc canale intermediare cum ar fi cartile, televiziunea, radioul, telefonul, internetul, aparatele foto, camerele de filmat etc. ).   Comunicare nonverbală; se realizează prin intermediul mijloacelor nonverbale( corpul uman, spaţiul sau teritoriul, imaginea)   Comunicarea verbală (limbajul). Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit în comunicarea interumana. Limbajul, constituie expresia şi realizarea conduitelor verbale. In cadrul comunicarii verbale distingem: – comunicarea orala – comunicarea scrisa   Expresivitatea comunicarii didactice este influentata de tinuta fizica, expresivitatea fetei, gesturi, stralucirea privirii, contactul vizual. Elementele limbajului nonverbal prelungesc semnificatia cuvintelor. De exemplu, un profesor care intra în clasa  si se aseaza la catedra sau se lipeste de tabla si ramâne acolo toata ora, îsi diminueaza mult din forta discursului. Limbajul nonverbal  are semnificatii la fel de profunde ca si cel verbal. Scopul comunicarii didactice este acela de a forma convingeri prin organizarea activitatii didactice si alegerea acelor procedee favorabile formarii convingerilor privind toate domeniile cognitiei si practicii umane. Atunci când formarea de convingeri nu este posibila, se apeleaza la  persuadare, prin care întelegem influentarea persoanei mai mult decât prin formare de convingeri, prin argumentare, dar si prin vizarea afectivitatii, de exemplu atunci cât apelam la flatare pentru a convinge mai usor. Persuasiunea însoteste convingerea atingând atât ratiunea cât si sentimentele. PARTICULARITATI Comunicarea didactică are mai multe caracteristici, care o deosebesc de alte forme ale comunicării interumane: se desfăşoară între doi sau mai mulţi agenţi: profesor şi elevi, având ca scop comun instruirea acestora, folosind comunicarea verbală, scrisă, non-verbalk, paraverbală şi vizuală, dar mai ales forma combinată; mesajul didactic este conceput, selecţionat, organizat şi structurat logic de către profesor, pe baza unor obiective didactice precise, prevăzute în programele şcolare; stilul didactic al comunicării este determinat de concepţia didactică a profesorului şi de structura lui psihică; mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ- demonstrativă şi este transmis elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale a acestora şi nivelului de cunoştinţe pentni a fi înţeles de elevi; – comunicarea se reglează şi autoreglează cu ajutonil unor retroac¬ţiuni (feed-back şi feed-farward), înlocuind blocajele care pot apare pe parcurs.  In cadrul interactiunii profesor-elev, comunicarea psihopedagogica indeplineste mai multe FUNCTII: funcţia informativă, de transmitere a mesajului didactic şi educativ; funcţia formativă, de stimulare a gândirii şi a imaginaţiei la elevi; funcţia educativă, de transmitere a influenţelor educaţionale, de coeziune şi afirmare a grupurilor şcolare; funcţia de evaluare şi reglare a procesului de predare – învăţare; funcţia de rezolvare a problemelor educaţionale şi a conflictelor şcolare.   REGULILE comunicarii didactice eficientesunt: – sa asculti, adica sa tii cont de parerea  si interesele celorlalti; – sa observi adica sa te intereseze ceea ce se întâmpla în cadrul situatiei de comunicare si sa întelegi starea receptorilor; – sa analizezi si sa cunosti  situatia receptorilor; – sa te exprimi adica sa-ti expui punctele de vedere si sentimentele vis-a-vis de obiectul comunicarii; – sa controlezi adica sa urmaresti calitatea si eficienta comunicarii.   Competenta comunicationala pentru profesor presupune achizitii de cunostinte si abilitati din mai multe domenii: – cunoasterea influentei  contextului comunicational asupra continutului   si formei comunicarii, precum  si adaptarea comportamentului de comunicare la acesta; – cunoasterea regulilor comunicationale si a impactului comunicarii paraverbale si nonverbale în cadrul comunicarii didactice; – cunoasterea psihologiei umane si  scolare, abilitate de relationare cu elevii; – cunoasterea  culturii interlocutorilor, deoarece limbajul nonverbal difera de la o cultura la alta, iar ceea ce este considerat eficient în comunicare pentru o cultura  poate fi ineficient pentru o alta. Pentru a fi eficace, comunicarii didactice i se cer anumite CARACTERISTICI: Ale profesorului: –  claritatea mesajelor – precizia acestora – utilizarea unui limbaj adecvat si accesibil elevilor – utilizarea unui limbaj adecvat ( corect din p.d.v stiintific) – structurarea logică a mesajelor transmise; – prezentarea interesantă a conţinutului instruirii; – asigurarea unui climat adecvat comunicării Ale elevilor: – să aibă capacitate de concentrare (pentru a putea recepta şi inţelege  mesajul profesorului); – să posede cunoştinţele anterioare necesare învăţării ce urmează; – să fie motivaţi pentru a învăţa ( in general şi la un anumit obiect studiu, în particular); – să cunoască limbajele utilizate (de profesor sau de calculator, cazul instruirii asistate de acesta În comunicarea didactica profesorul trebuie sa-i faca pe elevi sa simta ca are o vocatie în aceasta directie, ca este un  partener de încredere, care doreste un dialog autentic. Competenta de comunicare se va manifesta    si prin capacitatea de ascultare a elevilor. Cei mai apreciati profesori sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor, care nu-i fac nici sa se simt a judecati, nici manipulati, nici sfatuiti, ci cei care le ofera sentimentul de siguranta si libertatea comunicarii.   BARIERE IN COMUNICAREA DIDACTICA   Comunicarea poate fi OBSTRUCTIONATA sau doar perturbata de o serie deFACTORI care se interpun între semnificatia intentionata si cea perceputa  putând  fi  legati  de  oricare  dintre  componentele  comunicarii (emitator, mesaj, canal, receptor), sau de interactiunea lor. Dintre acestia cei mai importanti sunt :   Efectele de statut– uneori statutul prea înalt al emitatorului în raport cu receptorul pot cauza rastalmaciri ale mesajului de catre acesta din urma. Probleme  semantice –  specialistii  au  tendinta  sa foloseasca un jargon profesional, crezând ca  si ceilalti îl pot întelege; persoanele cu statut mai ridicat au tendinta de a se exprima într-un mod mai sofisticat, greu de înteles pentru persoane cu un nivel de scolarizare scazut. Distorsiuni perceptive– când receptorul are o imagine despre sine nerealista si este lipsit de deschidere în comunicare, neputându-i întelege pe ceilalti în mod adecvat. 4. Diferente culturale– persoane provenite din medii culturale, cu valori, obiceiuri si simboluri diferite. Alegerea gresita a canalelor sau a momentelor– trebuie alese canalele corecte pentru fiecare informatie si de asemenea si momentul trebuie sa fie bine ales – o situatie urgenta nu are sorti sa fie îndeplinita daca este ceruta la sfâritul orelor de program sau la sfârsitul saptamânii. Lungimea excesiva a canalelor– o retea organizationala complicata duce la o comunicare lenta.   FACTORI FIZICI PERTURBATORI  –  iluminatul  necorespunzator,  zgomote parazite,  temperaturi  excesiv  de  coborâte/ridicate,  ticuri,  elemente  ce distrag atentia – telefon, cafea, ceai etc.   BARIERE UMANE in cadrul unei comunicari eficiente sunt : – fizice: deficiente verbale, acustice, amplasament, lumina, temperatura, ora din zi, durata intîlnirii, etc. – semantice: vocabular, gramatica, sintaxa, conotatii emotionale ale unor cuvinte. – determinate de factori interni: implicare pozitiva (ex: Imi place Ion, deci il ascult);  implicare negativa (ex: Mirela m-a bîrfit acum 1 an, deci interpretez tot ce spune ca fiind împotriva mea). – frica – diferentele de perceptie – concluzii grabite – lipsa de cunoastere – lipsa de interes (una din cele mai mari bariere ce trebuiesc depasite este lipsa de interes a interlocutorului fata de mesajul emitatorului). – emotii (emotia puternica este raspunzatoare de blocarea aproape completa a comunicarii). – blocajul psihic – tracul   Blocajele de comunicare, sau distorsiunea informaţiei se pot produce atunci când: emiţătorul (profesorul) nu stăpâneşte conţinutul mesajului didactic transmis; acesta nu este expus clar, inteligibil şi sistematizat; emiţătorul vorbeşte prea încet, prea tare sau prea repede; nu prezintă la început scopul mesajului şi nu creează motivaţii pentru a trezi interesul pentru comunicare; emiţătorul nu sincronizează diferitele tipuri de comunicare (verbală, paraverbală, nonverbală, vizuală etc.); mesajul transmis nu corespunde cu interesele elevilor sau cu problemele ce le au de rezolvat; mesajul didactic este prea cunoscut sau prea abstract şi nu trezeşte interes, producând plictiseală; comunicarea este numai unidirecţională, producând pasivitate; elevii nu sunt angajaţi în comunicare prin dialog sau prin întrebări retorice; eficienţa comunicării este blocată si de fondul stresant creat de emiţător (plictiseală, oboseală, nerăbdare, teama de a nu greşi în expunere etc.); elevii nu au cunoştinţele necesare pentru a inţelege mesajul didactic sau acestea nu au fost fixate temeinic şi ca urmare se produc interferenţe.       Intre obstacolele ce apar mai frecvent în comunicarea didactică, menţionăm: – supraîncărcarea (determinată de criza de timp, dar şi de dorinţa unor profesori de a nu omite lucruri importante); – utilizarea unui limbaj încifrat, inaccesibil (sau greu accesibil) elevilor;    – dozarea neuniformă, în timp, a materialului de predat; – starea de oboseală a elevilor /studenţilor sau indispoziţia profesorului; – climatul tensionat sau zgomotos.   Pentru perfectionarea comunicării didactice, este necesară cunoaşterea respectarea unor reguli de către profesori, între care menţionăm: – vorbirea corectă, deschisă şi directă (care previne sau reduce  distorsiunea mesajelor); – încurajarea feedback-ului din partea elevilor (pentru a cunoaşte în ce măsură mesajele transmise au fost corect recepţionate şi înţelese); – ascultarea atentă, răbdătoare şi încurajatoare a mesajelor primite din partea elevilor, concomitent cu efortul de a înţelege exact sensul acestor mesaje; – folosirea mai multor forme de comunicare didactică pentru acelaşi tip de  mesaje (de regulă, orală şi vizuală, concomitent); –  repetarea mesajelor mai complexe

Delimitări conceptuale Caracteristicile comunicării instrumentale: A. Focalizarea intenţionată şi vădită pe un scop precis B. Urmărirea atingerii lui prin obţinerea unui efect în comportamentul receptorului C.Capacitatea emiţătorului de a se modifica, în funcţie de reacţia partenerilor, pentru a-şi atinge obiectivul CARACTERISTICILE COMUNICĂRII DIDACTICE: – Dimensiunea explicativă – Structurarea comunicării didactice conform logicii pedagogice – Rolul activ al cadrului didactic faţă de conţinuturile ştiinţifice – Pericolul transferării autorităţii de statut asupra conţinuturilor – Personalizarea comunicării – Ritualizarea şi normele nescrise Elementele comunicării didactice – Emiţătorul – Adică profesorul Emiţătorul Caracteristici: -Posedă informaţie mai bine structurată decât receptorul; – Presupune o stare de spirit (motivaţie); – Presupune un scop explicit (alăturat mesajului) şi unul implicit (motivul transmiterii mesajului, uneori necunoscut receptorului). Bazele puterii sau influenţei profesorului – Puterea recompensatoare – Puterea coercitivă – Puterea referenţială – Puterea expertului – Puterea legitimă Receptorul – adică elevul şi reacţiile sale – Reacţia expresiei valorice – Reacţia adaptativă – Reacţia ego defensivă – Reacţia cognitivă Mesajul şi efectele sale Mesajulpresupune un mozaic de informaţii obiective, judecăţi de valoare care privesc informaţiile (subiectiv) şi judecăţi de valoare şi trăiri personale în afara acestor informaţiietc. Efectele de întâietate: – datele prezentate de emiţător la început au mai multă influenţă – de receptivitate – uneori informaţiile prezentate la urmă au importanţă mai ridicată Decodarea – presupune descifrarea sensului mesajului primit…Receptorul trebuie să fie în posesia codului adecvat Filtrarea mesajelor – Asezarea pe niveluri – gândurile, sentimentele, tendinţele incompatibile cu setul perceptiv al individului tind să fie continuu rejectate sau ignorate. – Ajustarea – părţile din mesaj considerate înalt dezirabile receptorului sunt luateîn consideraţie într-o pondere foarte mare. – Asimilarea – receptorul ataşează mesajului înţelesuri pe care transmiţătorul nu a intenţionat să le transmită. Feedback-ul – este o informaţie trimisă înapoi la sursă Feedback-ul evaluativ Pozitiv (motivează) si Negativ (când urmăreşte un rol corector) Feedback-ul nonevaluativ(accentul este pus pe faptul că nu se fac referiri la propriile noastre idei şi judecăţi înlegătură cu problema în cauză) Tipuri de feedback nonevaluativ – Feedback-ul de sondare presupune să cerem persoanei din faţa noastră informaţii adiţionale pentru completarea problemei. – Feedback-ul de înţelegere presupune să încercăm să distingem adevărata semnificaţie a celor spuse de către cealaltă parte. – Feedback-ul suportiv presupune că problema pe care cealaltă persoană o consideră importantă şi semnificativă este considerată şi de către ascultător ca fiind importantă şi semnificativă. – Feedback-ul “mesajul-eu” Ce nu traiesti la timp nu mai traiesti niciodata   Evaluarea scolara Evaluarea scolara – actul prin care – referitor la o prestatie orala, scrisa sau practica – se formuleaza o judecata prin prisma unor criterii. Evaluarea si notarea scolara alcatuiesc o modalitate de codare numerica – insotita de aprecieri calitative – a rezultatelor obtinute de elevi, servindu-se de scara de la 1 la 10. Prin evaluare se intelege masurarea si aprecierea cantitativa a efectelor invatarii scolare. Evaluarea este aplicabila in doua planuri: 1. cu referire la efectele invatarii – vizeaza relatia profesor-elev: nivelul de pregatire a elevilor si evolutia acestuia in timp, in functie de posibilitatile lor reale de invatare prin raportare a performantelor obtinute de scoala la cele asteptate de societate. 2. cu referire la insusi procesul instructiv-educativ – vizeaza autoestimarea profesorului, factorii de indrumare si control ai invatamantului in vederea asigurarii unei verificari sistematice si integrale a performantelor elevilor, a conceperii si realizarii unui proces instructiv-educativ capabil sa cultive interesul ptr studiu al elevilor. ETAPE Procesul de evaluarii presupune mai multe etape: • definirea obiectivelor procesului de invatamant. • crearea situatiilor de invatare care sa permita elevilor achizitionarea comportamentelor preconizate prin obiective. • selectarea metodelor si instrumentelor de evaluare necesare. • desfasurarea procesului de masurare a cunostintelor achizitionate. • evaluarea si interpretarea datelor obtinute. • concluzii si aprecieri diagnostice si prognostice Acţiunea de evaluare didactică include trei operaţii : MASURAREA, APRECIEREA şi DECIZIA. Măsurarea presupune aplicarea unor tehnici specifice pentru a cunoaşte efectele acţiunii instructiv- educative şi a obţine date în perspectiva unui scop determinat. Exactitatea măsurii este condiţionată de calitatea instrumentelor de măsură folosite şi de modul cum sunt acestea aplicate. – presupune o determinare obiectivă prin surprinderea riguroasă a unor achiziţii şi nu implică emiterea unor judecăţi de valoare. Aprecierea sau evaluarea propriu-zisă constituie procesul de judecată de valoare a rezultatelor constatate, prin compararea acestora cu scopurile urmărite . – presupune şi semnificaţia unui rezultat observabil sau măsurabil într-un cadru de referinţă axiologic. Decizia reprezintă operaţia de evaluare care asigură prelungirea aprecierii într-o notă şcolară, caracterizare, hotărâre, recomandare,etc. cu valoare de prognoză pedagogică. – se realizează în raport cu anumite criterii pedagogice, spre exemplu : a) potenţialul elevului, valorificat la maximum ; b) creşterea calitativă a activităţii didactice ; c) prin anticiparea corect-pozitivă, prin metamorfoza diagnozei în prognoză ; d) îndrumarea evaluatului prin termeni manageriali.

Exercitiu 1 Se face un exercitiu de tip “telefonul fara fir”. Se citeste un text in termeni medicali de catre primul copil la urechea urmatorului, care va trebui sa transmita urmatorului ce a retinut din text. Se continua comunicarea pana la ultimul elev care va spune cu glas tare mesajul pe care l-a inteles. Vom avea surpriza sa constatam ca ultimul elev comunica cu totul altceva decat era in measjul initial. De aici putem observa dificultatea copiilor de a retine exact termeni de specialitate. Exercitiu 2. Se da un text codat din cifre si litere – se pot face aceste tipuri de exercitii la clasele a-III-a….a -IV -a pentru a dezvolta copilului cititul la prima vedere. Principalele obiective pornind de la cresterea fara precedent a cunostintelor, utilizarea pe scara larga a mijloacelor de comunicare, se impune o revizuire a unor aspecte care privesc comunicarea – problemele adaptarii realitatilor la mediul inconjurator – stabilirea unei armonii intre mentalitate si cunostinte – transferul cunostintelor in cunostinte inteligibile si accesibile exercitiu 3 : un exercitiu de imaginatie; sa ne imagina o conversatie intre doi oameni din doua domenii diferite, de exemplu inginer-medic sau fizician – poet sau profesor – artist. Ce pot avea ei in comun ? – cum ar fi o comunicare intre un biolog si un economist in zilele noastre si acum o suta de ani? biologul de acum o suta de ani, poate isi face un necesar in viitoarel sale cercetari iar economistul il poate ajuta cu acesta din punct de vedere material; in zilele noastre o comunicare intre cei doi ar putea fi aproape asemanatoare, biologul isi prezinta proiectul si cere fonduri pentru ducerea lui la indeplinire iar economistul ii poate calcula bugetul necesar realizarii acestuia. exercitiu 4 * comunicare intre cunoasterea mediului si celelalte materii, daca exista legaturi ? – cunoasterea mediului si matematica : – se poate comparatia intre un kg de frunze si un kg de mere – cunoasterea mediului cu chimia : – sa faca diferenta intre corpuri lichide, solide si gazoase – cunoasterea mediului si geografie : precipitatii, aluviuni, roci, minereuri – cunoasterea mediului si literatura : invata litera “K” In comunicare se folosesc mai multe tipuri de limbaj 1) naturale – nonverbale, paraverbale, metaverbale, verbale 2) artificiale – limbajul oral, scris, miscarea corpului, mimica si expresivitatea fetei 3) 4) didactic – limbaj instrumentat; are ca obiectiv si urmareste niste efecte putandu-se modifica in functie de reactia interlocutorului (feed-back) – este o comunicare interpesonala, este directionata si este evaluativa si autoevaluativa – o comunicare eficienta in cadrul activitatii didactice presupune : – asertivitate (responsabilitati) – a asculta si a-si asuma responsabilitatea pentru cele spuse – angajare – interes comun, angajament – expresivitate – necesar in dialogul cu elevii – declarare – posibilitatile comunicarii care produc un schimb reciproc de informatii (date primite) Teorii ale comunicarii privind deschiderea catre comunicare – temperamente introvertite – flegamatici, melancolici – temperamente extrovertite – sangvinii, colericii Rolul comunicarii educationale – este acela de a mijloci realizarea procesului de invatamant identificand continuturile, formele si nivelurile la care se comunica – se urmareste o schimbare a atitudinii dar aceasta depinde de credibilitatea sursei (in speta invatatorul care este perceput ca cea mai credibila sursa) – invatatorul/profesorul trebuie sa argumenteze toate raspunsurile la intrebarile primite dar mai ales sa demonstreze argumentul Factor perturbator din perspectiva profesorului 1) factori de mediu sau de context (ii suna telefonul in timpul cursurilor/activitatilor, se grabeste sa-si incheie lectia sa prinda trenul..etc) 2) modul de gandire 3) factori de natura psihosociologica (modul este perceput de societatea din jur – lipsa unei case, felul cum se imbraca..etc) Factori perturbatori din perspectiva elevului 1) factori care tin de personalitatea elevului (introvertitii/extrovertitii, unii sunt deschisi limbajului verbal oral iar altii prefera demonstratie scrisa/grafica) 2) factori de natura psihosociologica 3) factori obiectiv/mediu : zgomotul, temperatura, vremea..etc

Comunicare educaţională Motto “…dacă nimeni nu mă întreabă ce este timpul, ştiu; dar dacă mă întreabă, nu mai ştiu…” Sfântul Augustin Comunicarea – repere privind interacţiunea educaţională – Ce este comunicarea? Delimitări conceptuale… A comunica înseamnă “a face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune” sau despre oameni, comunităţi sociale etc. – “a fi în legătură, în contact cu”; “a vorbi cu”, “a fi în legătură cu… a duce la..”(DEX, p.179) Forme ale comunicării umane • După numărul de parteneri… – Intrapersonală,Interpersonală,În grup mic, Publică • După statutul interlocutorilor… – Verticală Orizontală Forme ale comunicării umane – După codul folosit… – comunicare verbală, paraverbală, nonverbală. Comunicarea verbală Caracteristici: – Informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt şi prin tot ceea ce ţine de acesta sub aspect fonetic, lexical, morfosintactic. – Este specific umană. – Forme: orală şi/sau scrisă – Cea mai studiată formă a comunicării umane. Constantin Cucoş coord. (1998, p. 226) Comunicarea paraverbală Caracteristici: – Informaţia este codificată şi transmisă prin elemente prozodice şi vocale ce însoţesc cuvântul şi vorbirea în general şi care au semnificaţii comunicative aparte. – În această categorie se înscriu: caracteristicile vocii, particularităţile de pronunţie,intensitatea rostirii, ritmul şi debitul vorbirii, intonaţia, pauza – Nu poate fiinţa, ca formă, decât concomitent cu exprimarea verbală. Din perspectiva conţinutului însă, ele se pot separa radical. Constantin Cucoş coord. (1998, p. 226) Comunicarea nonverbală Caracteristici: – Informaţia este codificată şi transmisă printr-o diversitate de semne legate direct de postura, mişcarea, gesturile, mimica, înfăţişarea partenerilor. – Înlesneşte, facilitează exprimarea verbală. – Se bazează deopotrivă pe elemente înnăscute dar şi învăţate. – Dimensiunea nonverbală a comportamentului este puternic implicată în construirea condiţiilor interacţiunii, în cazul structurării interacţiunii, al influenţării conţinuturilor, de cunoaştere a partenerului. De reţinut… – Comportamentele comunicaţionale pot fi cu dominantă verbală, cu dominantă nonverbală sau mixte. – Conţinuturile afectiv-atitudinale se transmit, în proporţii hotărâtoare, prin CPV şiCNV: 55% nonverbal, 38%paraverbal şi doar 7% verbal – comunicarea verbala şi comunicarea paraverbala sunt obligatoriu simultane, comunicarea nonverbala poate fi simultană, dar le poate şi anticipa şi succeda – Într-o comunicare cu dominanţă verbală, cum este cea didactică, CPV(comunicarea paraverbala) şi CNV(comunicarea nonverbala) nubse adaugă verbalului, ci formează un întreg structurat, complex, convergent. Implicaţii psihopedagogice – Randamentul comunicării didactice nu se reduce la formularea conţinuturilor verbale – prin orientările lor atitudinale, pozitive, neutre sau negative, profesorulşi elevul potenţează sau frânează comunicarea, sporesc sau anulează efectele conţinuturilor didactice propuse. – Comunicările paraverbala şi nonverbală pregătesc terenul pentru mesajul verbal. – O comunicare complexă(V, PV, NV), convergentă, uşurează îndeplinirea unor sarcini diferite. – Folosirea multicanalităţii în transmiterea şi receptarea mesajului facilitează prelucrarea şi reţinerea unei mari cantităţi de informaţii şi, în acelaşi timp,sporeşte varietatea şi atractivitatea actului de comunicare. – Combinarea variată şi convergentă a mesajelor verbale, paraverbale şi nonverbale, poate reprezenta, nu de puţine ori, un spor de claritate şi prin aceasta, economie de timp; – Comunicarea divergentă poate produce confuzii, nesiguranţă şi chiar refuzul conţinuturilor transmise

Factorii determinanti ai comunicarii educationale – CURS 3 Factorii determinanti ai comunicarii educationale Comunicarea educationala in sistemul de invatamant Comunicarea didactica – ceea ce se face in clasa. Se aplica principiul invatarii sistematice si organizate. imaginile sunt o forma de comunicare cu impact psihologic puternic. Factorii determinanti ai comunicarii didactice I. Factorii care influenteaza comunicarea sunt determinati de cei care participa la comunicare  1) – factorii psihologici – personalitatea cadrului didactic, nevoile si interesele celor care participa la comunicare – comportamentul uman se manifesta diferit in functie de caracterul sau favorabil sau nefavorabil in raport cu fortele care actioneaza asupra lor, adica, forte (+) – optimiste – care induc apropiere, faciliteaza comunicarea si forte (-) – care induc evitare Cele doua declanseaza mecanisme distincte in procesul de comunicare : a) mecanisme proiective, existand tendinta de a caracteriza atribuind caracteristici care reflecta propriul comportament b) mecanisme de aparare, cand filtram si eliminam elementele incomode propriei persoane mergand pana la negare. II. Factori cognitivi – influenteaza comunicarea prin modul de realizare a cognitiei (gandire) Sistemul cognitiv reprezinta generalizare si abstractizare si volumul conceptelor asimilate Sistemul de reprezentare – in care informatia sufera un proces de reconstructie dupa modelul propriu al fiecarui interlocutor in comunicare In cadrul acestui sistem de comunicare intervin o serie de variabile socio-culturale : etnie, religie, obiceiuri, mentalitati, traditii etc, care formeaza sisteme de reprezentare. Acest sistem de reprezentare se raporteaza la trei elemente specifice : 1) reprezentarea de sine – Eul intim – reprezentarea nu o vrem publica – Eul public – imaginea de sine pe care o oferim si celorlalti – sa-i ajutam pe copii sa se cunoasca 2) reprezentarea celuilalt din punct de vedere social si cultural 3) in raport cu contextul si continutul comunicarii – vizeaza atitudinea interlocutorului in comunicare adica, modul comunicarii unei sarcini sau contextul comunicarii ii poate afecta propriile interese III. Factorii sociali a) rolurile si statusurile sociale – pozitia sociala poate influenta conflicte de rol prin manifestarea unor comportamente diferite in functie de rol si pot influenta o rigiditate a rolului (nu stim sa ne adaptam) – cadrul didactic isi asuma diverse roluri (empatici, rigizi, flexibili, etc.) – sunt contexte sociale care ne obliga sa ne asumam aceste roluri b) prejudecatile si stereotipurile pot fi : – de ordin social, etnic, financiar, de pozitia sociala In activitatea didactica avem rol decizional – colectivul este eterogen, trebuie sa fim echidistanti (echilibrati) – vestimentatie este un simbol al pozitiei sociale Factorii care influenteaza codul si canalul de comunicare Codul – sistem de simboluri care asigura transmiterea mesajului intr-un mod unitar de catre ambii participanti (R- receptor si E – emitator) Canalul – mijlocul, modul prin care se transmite mesajul 1) Factorii psihici sau obiectivi – elaborarea codului in functie de caracteristicile receptorului (personalitati, trasaturi cognitive si sociale) – sa eliminam ambiguitatea 2) Factorii psihosemantici a) efectul de balta – influentarea unor cuvinte sau expresii soc asupra interlocutorului ca urmare a semnificatiei unor simboluri pentru starea, experienta, istoria si intamplarile fericite sau nefericite din viata interlocutorului b) ponderea cuvintelor – cuvinte cheie c) ordinea cuvintelor si ultimele cuvinte dintr-un mesaj 3) Alegerea canalului de comunicare determinat de stilul si mediul comunicarii : – ambianta – momentul zilei – mijloace ajutatoare – elemente vizuale/muzicale etc 4) Rolul actorilor/participantilor – receptor/transmitator – pe verticala – pe orizontala III – Categoria – factori de context si de mediu 1) Contextul material si temporal, distanta dintre receptor si emitator – mobilierul – fondul muzical – elemente materiale – ora 2) Contextul social – prezenta/absenta unui public poate relaxa sau inhiba comunicarea 3) Contextul cultural si ideologic – microcultura participantilor (stereotipii, religie etc) – macrocultura – limba, specific cultural

Contextul psihopedagogic – curs 5 Reprezinta un cadru atat fizic cat si psiho-pedagogic in care se produce comunicarea. Componenta fizica o reprezinta mobilierul care poate sa permita sau sa ingreuneze comunicarea. Contextul psiopedagogic poate sa depinda de actorii participanti in comunicare precum si de conditiile sociale care anticipeaza comunicatiile. 1. Teoria proximitatii fizice si electronice – persoanele aflate in apropiere unele de altele, prezinta un grad mai mare de probabilitate de a intra in contact si a comunica. – exista cel putin 3 dimensiuni ale contextului comunicarii a) dimensiunea fizica care este definita prin ansamblul elementelor din mediul inconjurator b) dimensiunea psihosociala care include elementele de cultura sociala, apartenenta la anumite grupuri, mentalitati c) dimensiunea temporara care include timpul istoric si timpul zilnic Climatul educational Acesta este o rezultanta nuantata, putand fi interpretata diferit in functie de rolurile pe care le detine fiecare participant la comunicare. Avand in cedere aceasta, putem observa ca atat emitatorul cat si receptorul pot sa constituie factor determinant si chiar daca este vorba de acelasi mesaj putem identifica situatii in care opiniile sunt foarte diferite si pot sa apara conflicte. In literatura de specialitate exista ai multe teorii privind corelatiile ce se stabilesc din perspectiva climatului educational. Sistemul evaluare-descriere – evaluarea competentelor unei persoane presupune o Judecata. – daca aceatsa este negativa persoana in cauza devine defensiva; – descrierea comportamentului celeilalte persoane poate sa fie un raspuns favorabil situatiei in care conflictul are mai multe sanse de rezolvare Sistemul control- rezolvare de probleme – oamenii tind sa raspunda negativ atunci cand sunt controlati – rezolvarea de probleme este o solutie mai buna deoarece reuneste indivizii si ii responsabilizeaza, scazand astfel, controlul unei singure persoane din afara – in opozitie cu controlul ii comunicam celuilalt ca noi nu avem o solutie si impreuna putem coopera la rezolvarea problemei Sistemul strategie – spontaneitate – utilizarea strategiei in comunicare poate compromite eficienta unei inter-relationari, atunci cand este pregatit adevaratul motiv (manipulare) – spontaneitatea poate oferi celeilalte parti aparenta naturaletii si deschiderii spre un raspuns pozitiv; raspunsul spontan ofera incredere ca nu se ascund anumite intentii Sistemul (naturalitate) neutralitate-empatie – un raspuns neutru sugereaza celeilalte prti dezinteresul in ceea ce priveste iar empatia ca abilitate de a recunoaste si a trai sentimentele si problemele celuilalt, ofera un spatiu de dialog Sistemul superioritate-echitate – intr-o comunicare este eficienta cu cat se discuta la acelasi nivel. Uneori insa, superioritatea nu este intotdeauna vizibila in mod direct si uneori este perceputa de receptor chiar daca emitatorul nu a constientizat (si nu in mod intentionat) afiseaza o astfel de superioritate Sistemul de siguranta-provizorat – certitudinea unor persoane care “au toate raspunsurile’, de cele mai multe ori provoaca o atitudine defensiva. – aceste persoane sunt percepute ca fiind difuze si defensive (rigide). Prin contract de certitudine, provizoratul unei “minti deschise” incurajeaza increderea in celalalt (mai flexibil) Concluzie : – o persoana nu trebuie caracterizata ca fiind rea sau buna in sine, fie ca este de tip defensiv sau de tip suportiv – este important sa remarcam ca exista ambele tipologii si multe dintre blocajele in comunicare sunt cauzate de incompatibilitatea tipurilor de climat – din punct de vedere didactic este necesara o imbinare intre aceste elemente in functie si de alte variabile scolare implicate – “comunicarea este invatare” (Jane Goodall); acest lucru este explicat prin faptul ca daca comunicarea este invatare, atunci insusi exercitiul comunicarii prezent in toate metodele didactice, capata noi semnificatii – in scopul (sensul) imbunatatirii activitatii instructiv-educative, comunicarea trebuie sa permita multe deschideri, care sa permita inclusiv patrunderea unor variabile, chiar daca acestea au o influenta negativa; – comunicarea educationala presupune o analiza focalizata pe mai multe directii de evolutie : a) situatia sau contextul in care are loc comunicarea b) caracteristicile comunicatiilor si caracterizarea mesajului c) procese si activitati necesare comunicarii (atentie, intelegere, acceptare) d) diferitele tipuri de efecte implicate in comunicare

Convingerea şi persuasiunea dimensiunilor comunicării Scopul comunicării didactice constă în modificarea personalităţii elevilor ca fiind receptori ai mesajului didactic , putem spune că procesul didactic nu se rezumă la simpla transmitere de cunoştinţe , ci reprezintă un proces complex de generare de comportamente durabile , motivate şi integrate precum şi de schimbarea unor comportamente ale elevilor . În consecinţă nu este suficient să se enunţe un mesaj pentru ca acesta să influenţeze comportamentul elevilor şi nu este suficient nici ca emiţătorul să fie specialist sau expert . În consecinţă dimensiunea convingerii şi dimensiunea persuasiunii sunt 2 laturi inseparabile şi inseparabile procesului de comunicare didactică . A) Convingerea în comunicarea didactica În comunicarea didactică convingerea are un rol fundamental ştiut fiind că o persoană bine construită este aceea a unui individ cu convingeri puternice şi pozitive în raport cu idei individuale şi comunitare , acţionând în spiritul convingerii sale . Convingerea : – Mama convinge copilul să ia medicamente – aşa e bine ; – Profesorul a fost convingător la curs –ne-a plăcut , ne-a convins ; – Politicianul să fie convingător – să fii de partea lui . Convingerea se abordează în funcţie de situaţie . Termenul “convingerea”-are o largă semnificaţie în limbajul cotidian , semnificaţia acestuia fiind diferită dar nu antagonică (ceva rău ) , fiecare situaţie fiind abordată în mod distinctiv . A convinge înseamnă a proba , a aduce dovezi specifice raţionalului . Kant : “Considerarea a ceva ca adevărat este un fapt al intelectului nostru care se poate baza pe principii obiective dar care reclamă şi cauze subiective în simţirea celui care judecă . Dacă este valabilă pentru oricine, în măsura în care posedă raţiune , principiul ei este obiectiv şi atunci considerarea ca fiind adevărat se numeşte convingere . Dacă nu-şi are obiectul decât în natura particulară a subiectului , se numeşte persuasiune.” Deci putem considera convingerea ca proces de asumare de către individ a unei idei pe baza unor argumente raţionale . A convinge este tehnica de influenţă prin care o persoană determină o altă persoană să adopte un anumit comportament în urma unui schimb verbal. Formarea de convingere începe de la vârstele mici atunci când dezvoltarea psihică permite individului desfăşurarea unor acte raţionale , are loc o creştere cantitativă a conţinutului convingerilor individuale dar şi o schimbare permanentă a conţinutului convingerii odată cu înaintarea în vârstă . Comunicarea didactică subliniază faptul că prin instruire se formează convingeri . Factorii care asigură dinamismul convingerii sunt multipli : erori în actele educaţionale , insuficienţa cunoaşterii , anumite mentalităţi , etc. Cu astfel de factori şi cu rezultatele influenţei lor se conformează instituţiile şcolare . Din acest motiv este necesar ca prin comunicarea didactică adecvată să se fixeze convingeri în acord cu datele ştiinţifice şi cu practica şcolară . Conflictul de opinie ca exemplu de convingere În comunicarea didactică sunt frecvente situaţiile în care apar divergenţe , opinii opuse , dezacorduri etc. între ceea ce spune cadrul didactic şi ceea ce crede elevul cu privire la un subiect pus în discuţie . Aceste diferenţe constituie de fapt conflicte de opinie . Naşterea unui conflict de opinie reprezintă punctul de plecare pentru formarea unor convingeri adecvate privind unele aspecte ale cunoaşterii umane şi ale practicii sociale . Conflictul de opinie reprezintă un fapt pozitiv al cunoaşterii şi analiza divergenţelor de opinie in legătură cu un subiect asigurând un grad mai mare de întemeiere a unei convingeri proprii . În cadrul comunicării didactice un conflict de opinie este semnalul unei necesităţi de cunoaştere şi descoperire a adevărului împreună (cadrul didactic şi elevii ). Soluţionarea prin negociere a conflictului de opinie • Pe cale discursivă , comunicaţională presupune ca interlocutorii să negocieze între ei problemele , argumentele şi tehnicile de convingere utilizate . • Foarte important este să existe nişte reguli fixe ale discuţiei critice . • Discuţia critică este acea relaţie dialogată între emiţător şi receptor în care fiecare poate să pună sub semnul întrebării , cu argumente punctele de vedere ale celuilalt . În literatura de specialitate sunt identificate 10 reguli de soluţionare a conflictelor pe baza negocierii : 1 . Interlocutorul nu trebuie să pună la îndoială sau să obstrucţioneze punctul de vedere . 2. Interlocutorul care a avansat un punct de vedere este obligat să-l apere, să-l susţin cu argumente dacă celălalt o cere . 3. Orice atac trebuie să vizeze o opinie , un punct de vedere , nu o persoană în sine . 4. Nici un interlocutor nu poate să considere că a apărat un punct de vedere , dacă nu a adus argumente . 5. Interlocutorul nu trebuie să atribuie adversarului o premisă implicită dacă ea nu există ca atare , dar nici nu trebuie să refuze o premisă implicită dacă este sub înţeleasă . 6. Interlocutorul nu trebuie să accepte o premisă ca punct de vedere acceptat , dacă nu se încadrează în această situaţie şi nu trebuie să refuze o premisă dacă ea este egală cu un punct de vedere acceptat de toţi participanţii . 7. Interlocutorul nu trebuie să considere că un punct de vedere a fost apărat corespunzător dacă apărarea nu s-a realizat pe baza unei scheme argumentate valabile şi corect aplicate . 8. Interlocutorii vor utiliza doar argumente logico valide . 9. Dacă un punct de vedere n-a putut fi apărat convingător ,atunci el trebuie abandonat şi dacă a fost apărat convingător ceilalţi trebuie să-l accepte . 10. Interlocutorii nu trebuie să utilizeze expresii neclare în măsură să creeze confuzii sau să-i deranjeze pe ceilalţi .(Cele 10 reguli de Eemeren Grootentdorst specialist în comunicare). In comunicarea didactica trebuie retinut ca elevii au dreptul sa se exprime si sa-si apere opiniile . Trebuie si ei luati in seama . Mesajul nostru este stiintific , dar trebuie adaptat particularitatilor de varsta. Copii sa-si sustina ideile cu argumente . Comunicarea didactica – reprezinta un mediu propice pentru solutionarea negociata a conflictului de opinie . Discutia critica (pe baza celor 10 reguli) se poarta fie intre elevi la nivelul clasei , fie intre elevi si profesori . Prima regula a discutiei critice urmareste exprimarea orcarui punct de vedere dar si combaterea punctului de vedere exprimat de ceilalti . In comunicarea didactica se admite ca elevul are libertatea de a exprima orice punct de vedere cu privire la o problema , insa are si posibilitatea reala de a critica punctual de vedere sustinut si de profesorul sau , pentru ca de cele mai multe ori ,, dialogul didactic ,, consta in desfasurarea unei expuneri sau demonstratii care se termina cu opinia profesorului , prea putini profesori accepta alternative la punctele lor de vedere . A contrazice profesorul implica un risc . Un alt factor il constituie anticiparea unei posibile sanctiuni negative (foarte des). B) Dimensiunea persuasiva a comunicarii didactice De multe ori in cadrul comunicarii didactice nu reusim sa formam convingeri , de accea apelam la efectele persuasiunii , adica la fapte si elemente care chiar daca nu pot sa asigure aderarea tuturor elevilor pot sa asigure aderarea catorva elevi la o idee . Definitia persuasiunii : este o practica de comunicare calculata in functie de un rezultat . Daca convingerea este asociata unei idei asumate de toti spunem ca persuasiunea este asociata ,iar daca convingerea este asociata cu o idee care se impune la un individ sau un grup restrains spunem ca persuasiunea insoteste convingerea . Forme de persuasiune : – Prestigiul si autoritatea (relatia professor-elev in comunicare ) ; – Santajul ; – Expresivitatea in comunicarea didactica (daca te vad zambind transmiti cu caldura mesajul –ii atragi ) ; – Inalt grad de impresionabilitate ; – Stilul de comunicare abordat de professor ; – Natura , amplitudinea si impactul ideilor communicate . Concluzie : O relatie pedagogica intre cel care preda si cel care invata bazata pe ordine si restrictii creeaza dezordine , tensiuni si conflicte . Astfel a aparut teoria anganjamentului prin care se demonstreaza cum pot fi impuse anumite comportamente fara presiuni si fara conflicte (Beauvois -1987). Schimbarea liber consimtita este un factor puternic de modificare a comportamentului , de aceea profesorul trebuie sa acorde atentie deosebita crearii sentimentului de libertate atunci cand doreste sa obtina anumite conduit de la copii . Conduita dorita poate fi obtinuta si prin presiune , autoritate , insa doar anganjamentul copilului bazat pe un sentiment de libera alegere va favoriza interiorizarea normelor de comportament .

Creativitate – cuvantul isi are originea din termenul latinesc “creare”, care inseamna “a zamisli”, “a naste” – a fost introdus ca notiune in psihologie in 1937 de americanul Gordon Allbort, pentru a inlocui termeni ca : inovare, inventare, talent” – la noi a scris prima oara despre asta Paul Popescu Neveanu dupa 1970 ibtr-un studiu despre personalitatea umana. Definitii despre creativitate : “Creativitatea este capacitatea de a modela exprimarea unei forme noi si diferite, capacitatea de a percepe mediul in mod plastic si de a comunica si altora experienta unica rezultata” I.A.Taylor – 1959 “Creativitatea reprezinta interactiune optima generatoare dintre atitudini si aptitudini” Paul Popescu-Neveanu – 1978 “Creativitatea este un complex de insusiri si aptitudini psihice care, in conditii favorabile genereaza produse noi si de valoare pentru societate” Alexandru Rosca – 1981 “Creativitatea este capacitatea de a imagina raspunsul la diverse probleme, de a elabora solutii inedite si originale” E.Limbos – 1988 Exista mai multe niveluri ale creativitatii 1. Creativitatea expresiva care reprezinta forma creativitatii, nu este conditionata de atitudini speciale (este usor de identificat in desenele copiilor); aceasta forma se caracterizeaza prin spontaneitate si libertate de exprimare 2. Creativitatea productiva care presupune deprinderi care permit imbunatatirea modalitatilor de exprimare 3. Creativitatea inventiva – cea care valorifica prin inventii si descoperiri elemente de nouate, de inovatie, creatii originale; evidentiind capacitatea de a sesiza neobisnuitul(abstractul), noi cai pentru interpretarea realitatii cunoscute. 4. Creativitatea inovativa presupune o intelegere profunda a principiilor fundamentale a unui domeniu (de ex. arta si stiinta) si care conduce la modificarea decisiva a abordarii unui fenomen 5. Creativitatea energenta – reprezinta nivelul superior al creatiei la care ajung putini, caracterizandu-se printr-o solutie sau idee noua (ex. Teoria lui Darwin) Dimensiunile creativitatii a) procesul creatiei b) persoana creativa c) produsul creatiei d) mediul din care energe (din cauza…) creatia in psihologie sunt mai multe etape ale creativitatii : 1. pregatitoare 2. incubatie 3. iluminare 4. verificare 1. Pregatirea – forma initiala a procesului creatiei care este obligatorie fiind necesara o informare minutioasa, unde intra tentativele de solutionare a problemei si abia apoi se emit ipoteze de rezolvare a acesteia 2. Incubatia – se petrece inconstient sau cel mult constient reprezentand o faza pasiva a efortului creatiei; in aceasta perioada de regula au loc o serie de prelucrari paralele, se stabilesc conexiuni, nu se creeaza nimic in aceasta etapa., doar se revizuieste, se elimina, de aceea aici solutiile problemlor depind deperioada de pregatire (de cat de eficienta a fost). 3. Iluminarea (intuitie, inspiratie) – etapa sau faza in care solutia problemei apare brusc; materialul acumulat pana aici duce la o solutie clara sintetica a problemei – exista diferente intre iluminare si inspiratie, adica iluminarea provine din surse obscure ale constiinte iar inspiratia este rezultatul unei indelungate perseverente 4. Verificarea – faza finala a procesului de creatie in care solutia gasita este testata, examinata pentru a elimina posibilele erori Personalitatea creativa Mai multe solutii, mai multe pareri : – trebuie sa fii profund concentrat pe o situatie – altii spun ca trebuie sa dovedesti tarie de caracter, perseverenta etc – altii spun ca trebuie sa ai aptitudini creative – alte pareri sunt ca trebuie sa dovedesti un stil de lucru creativ, capacitatea de concentrare pe termen lung, capacitatea de a te debarasa de lucrurile inutile Din punct de vedere stilului cognitiv se desprind cateva caracteristici : – renuntarea la modurile invechite de lucru – sa ai o gandire deschisa catre nou – o perceptie deosebita – folosirea unor trucuri cu ajutorul unor indicii care conduc la idei noi – motivatia intriseca (sa-ti doresti TU din interior) ce presupune realizarea unei actiuni ca perceputa a fi placuta, interessanta, generatoare de bucurie si satisfactie – performanta creativa – se refera la un nivel inalt al inteligentei, creativitatea este complementara inteligentei dar ramane independenta de aceasta si nu trebuie corelate Atitudinile creative – reprezinta motorul personalitatii Cele mai importante – increderea in fortele proprii si inclinatia pentru realizarea de sine – interesele cognitive si devotamentul fata de ceva – atitudinea antirutiniera cu rolul de a te conduce catre o analiza critica si deschiderea catre noi experimentari – cutezanta de a te adapta unor scopuri noi neobisnuite si asumarea riscurilor pentru realizarea acestora – perseverenta in cautarea de solutii pentru realizarea proiectelor propuse, precum si disponibilitatea de revizuire continua a proiectelor pentru optimizarea lor – simtul valorii si atitudinea valorizatoare care conduc la recunoasterea valorii altora si la afirmarea onesta si demna a propriei valori Atitudini necreative – egoismul (asociat cu intoleranta si centrarea pe sine) – impulsivitatea (uneori se asociaza cu nerabdare, imprudenta, etc) – incapatanarea (lipsa de cooperare) – imaturitatea (copilariile, stangacia) – neatentia – uitarea – toleranta slaba la frustrare si lipsa de comunicare Performanta creativa – rezultat concret al creatiei. Criterii care stau la baza aprecierii, daca un produs este creativ sau nu : – noutatea – unicitatea – originalitatea – valoarea – utilitatea sociala Contextul creatiei – mediul cultural – contextul social din care aceasta face parte; teoria privind activitatea copiilor – mediul social poate influenta motivatia elevilor; parintii si profesorii trebuie sa amelioreze mediul decat sa schimbe personalitatile copiilor – un oarecare grad de efect negativ este important pentru a motiva o persoana, pentru ca aceasta sa obtina rezultate creative Concluzie : Creativitatea poate fi un fenomen care rezulta din interactiunea a trei sisteme : 1. Institutiile sociale care selecteaza din creatiile individuale ceea ce este valoros 2. Cultura care pastreaza si transmite ideile selectate 3. individul care preia ideile inaintasilor si incearca sa le transforme CREATIA nu poate fi apreciata in afara unui mediu cultural de referinta